NOUL PROMETEU

Mă legăn, de-un timp,
pe-o margine de gând...
Tot stau în balans,
cu sufletu-n suspans,
şi viaţa câştigă avans,
doar eu stagnez...
mereu în aşteptare.

Tot pendulez între lumină şi umbre...
şi-aş vrea,
dar n-am unde m-ascunde,
de durerea
ce mă loveşte cu sete,
mă-mbată cu-absint,
şi-mi anină fire-argintii
în răzvrătitele-mi plete.

Am împietrit între timpuri...
mă mai trezeşte, din visare,
la răstimpuri,
doar câte-un fâlfâit de aripi...
şi nu ştiu de-i un înger,
sau doar un corb blestemat
ce priveşte la mine cum sânger.

Şi mi se pare că-s al doilea Prometeu...
înlănţuit şi cocoşat
sub cerul greu,
şi viaţa tot muşcă...
tot smulge bucăţi din mine,
dar carnea tot creşte la loc...
iar moartea chemată...nu vine.

(24 martie 2018)

REGINA

...şi mi-a zis "Ridică-te...şi umblă!"
Alege-ţi Calea! Alege-ţi drumul!
Nu eşti nici "calul"...nu eşti nici "nebunul"...
Tu eşti Regina...
Nu te mulţumi cu remiza!...
Eşti "Regina" vieţii tale...
aşa că, vezi-ţi de cale!
Ridică-te din pat,
şi ...Fă-l şah! Fă-l mat!
Nu mai e timp de lacrimi...
Te dezleg de durere şi patimi!
Înalţă-te spre culmi...
priveşte spre alte lumi,
şi lasă în urmă trecutul...
Scutură-ţi, de pe tine, tot lutul!
Nimic nu te mai poate înfrânge...
Hai, râzi! Nu mai plânge!
Te-ai călit destul în durere şi sânge...
Acum mergi spre lumină,
ai învăţat să fii mai înţeleaptă, mai bună...
nicicând n-o să-i calci pe-alţii-n picioare -
n-o să calci peste inimi ,
fiindcă ştii...tu ştii cât de rău doare.

(10 martie 2018)

VREAU...

Am visul strâns în pumn...
o aripă de plumb,
şi-o cicatrice sângerie
ce ţine din inimă
şi până la tavanul scund.

Stele spânzurate
mă privesc din noapte,
dar gândul mi-e departe
şi ochii-mi nu le văd.

Ascult numai tăcerea
cuprinzând încăperea -
îi simt iar mângâierea
pe trupu-mi îngheţat.

Mi-e sufletul uitat...
a rămas suspendat,
sub cerul de bazalt,
între "ieri"...şi "azi".

Şi "mâine"-i prea departe...
nu-l mai zăresc din noapte,
dar mi-l doresc aproape,
mai bun...şi mai senin;
căci nu mai vreau venin...
nici durere şi chin,
nici scrâşnetul din dinţi...
vreau doar zile cuminţi.

Vreau zile liniştite,
calde şi însorite,
vreau să-mi apară-n cale
doar chipuri zâmbitoare.

(10 martie 2018)

...femei

Ne-am transformat
din flori în pietre...
ca să rezistăm 
sub privirile voastre şirete,
sub paşii voştri apăsaţi
când, fără remuşcări,
peste suflet şi trup,
în grabă, ne călcaţi.

Ne-am transformat
din îngeri diafani
în statui de granit,
dar nici în chinurile facerii
noi nu ne-am chircit
cum am făcut-o
sub ale voastre cuvinte
tăioase, scuipate,
ce ne-au ferecat în morminte...
sub ale voastre palme
primite pe-ascuns,
sau sub priviri de prunci
înecaţi...înecate de plâns.

De la neţărmurita voastră iubire...
unde-am ajuns???

Cu durerea încrustată pe chip
tot tragem de noi...
ne aruncăm spre ziua de mâine...
cu gândul la prunci,
cu grija pentru bucata de pâine...
cu vise ne-mplinite,
şi dorinţe de mult uitate,
nu ne-ntrebăm de ce şi cum,
vrem doar să păşim...
să păşim mereu ...mai departe.

Şi-am învăţat
să ne păstrăm zâmbetul pe faţă,
şi lacrimile doar în singurătate -
când pruncii-au adormit,
le rupem zăgazul ,în noapte,
şi, printre şoapte,
regrete şi suspine,
veghem naşterea zorilor...
şi ne rugăm pentru mai bine.

(13 feb. 2018)

SCEPTICI

Trăind în imperiul nestatorniciei,
adesea uităm gustul bucuriei...
şi-n vâltoarea amară a vieţii,
deplângem efemeritatea tinereţii;
deplângem atâtea momente pierdute
lângă cei ce n-au ştiut să ne iubească...
sau n-au încercat să ne-asculte.

Trăind sub semnul durerii,
ne-am baricadat în braţele tăcerii...
doar, din când în când,
ne mai spionăm, curioşi, prin vizor,
dar ne ţinem sufletul sub cheie,
departe de văzul tuturor -
căci este tot ce ne-a rămas,
în călătoria asta eternă,
în care am luat viaţa la pas.

(ian. 2018)

SUFLET...ÎN RECUPERARE

Te uit...mă uit,
mă rup de noi,
azi fug, m-ascund,
mă sting sub ploi,
şi din cenuşă,
fum şi scrum,
sper să renasc
pe un nou drum.

În sânge-amestecat cu lacrimi
purific amintiri,
şi patimi,
înec şi visele-nşelate;
mă rup de tot...
merg mai departe.

Nu mă întreb
cum ar fi fost...
nu nasc regrete -
n-are rost,
vreau doar să merg
pe drumul meu,
deşi e lung...
deşi e greu...
deşi speranţele îmi mor,
şi rănile încă mă dor.

(10 feb. 2018)

SCRISOARE... FIICELOR MELE

Visez la ziua de mâine...
pentru-a trece de ziua de azi,
îmi topesc gheaţa din suflet
gândindu-mă la ochii voştri calzi,
cu zâmbete din amintire,
azi mă tratez de nefericire -
căci voi sunteţi îngerii mei,
şi singura-mi...infinita-mi iubire.
Vă port gravate în mine -
icoane ţesute din dor,
vă chem ,adesea, pe nume,
şi simt că mă sting... mai uşor;
crucific cu negru însemn
nesfârşitele zile din calendar...
mult prea lungi, mult prea seci,
mult prea goale,
risipite după acelaşi tipar.
Şi cerşesc doar puţină-ndurare,
şi mă rog ,cu un ultim avânt,
să vă strâng înc-o dată în braţe,
la piept să vă culc, să vă cânt,
să vă-ntâlnesc înc-o dată privirea...
înainte să mă rup de pământ.

(24 ian. 2018)

REPLIERE

În jocul iubirii m-am ars prea tare,
dar mă mulţumesc şi cu liniştea...
pe post de consolare,
departe de răutatea-ţi nebună,
care distruge totu-n drum, ca o furtună,
departe de veninu-ţi infernal,
pe care mi l-ai picurat, cu dărnicie,
în al vieţii pocal.
Eşti departe de-a fi bărbatul ideal.

Dorinţele mele sunt, azi, atât de puţine...
vreau să-mi petrec restul vieţii
cât mai departe de tine,
să-nvăţ uşor să uit, de timpul meu pierdut
în labirintul minciunilor tale;
vreau doar o gură de aer...
şi să-mi văd, mai departe, de cale;
iar gândul la "îngerii" mei
mă va ţine, neînfrântă,
mereu în picioare.

(20 ian. 2018)

"FORTUNA LABILIS..."

Te-am primit în braţele mele...
te-am iubit ...cu bune, cu rele,
dar ai călcat peste visele mele,
şi peste suflet, odată cu ele.

Ai năruit azi,
ce-am construit ieri,
tu, adultul imatur -
expert în minciuni şi plăceri,
trăind la-ntâmplare,
după acelaşi tipar,
mimând iubirea
de care n-aveai habar.

Nu ţi-a mai ieşit rolul -
ai jucat fără mănuşi,
jonglând, concomitent,
cu prea multe femei,
pe post de păpuşi,
şi-acum, c-ai fost prins,
ai chef de scandal -
te simţi ofensat
de actul final.

Ştiu. Replica mea
îţi irită retina...
nu te-aşteptai
să trag eu cortina...
credeai c-o să scapi...
ca-ntotdeauna,
dar azi ai pierdut -
te-a trădat "Fortuna".

Şi nu mai e timp nici pentru regrete,
nu se trag nici duble, ca în scenete;
viaţa-i doar una, norocul ...fragil,
nu sunt eu de vină c-ai trişat...inutil.

REVERIE vs. REALITATE

Mai stai o clipă lângă mine...
astăzi nu mai suport durerea.
Lasă-mă să-mi cuibăresc
gândurile toate lângă tine...
sub privirea ta senină
mă simt, din nou, atât de bine.
Nu mă-ntreba nimic.
Vreau să tăcem împreună...
liniştea, împărţită la doi,
uneori e atât de caldă, atât de bună.
Mi-e sufletul ostenit de-ntrebări,
nici nu mai caută astăzi răspunsuri,
am aruncat dezamăgirile-n depărtări,
vreau să uit de trădări, minciuni şi neajunsuri.

Ascunde-mă la pieptul tău,
şi şterge-mi lacrimile-n somn,
când, din coşmarul meu cel rău,
mă voi trezi plângând... din nou.
Şi spune-mi că vei fi mereu
alături de sufletul meu,
chiar dacă drumu-n doi, spre cer,
e-atât de strâmt...şi-atât de greu.
Vreau să-mpărţim totul la doi...
vise şi zâmbete, şi lacrimi,
să ne creăm un colţ de Rai
în marea asta de durere,
de nebunie şi de patimi;
şi să trăim doar în lumină,
departe de prezentul haos -
căci lumea-i de-ntuneric plină,
şi răul nu mai ia repaus.

Şi-aş vrea...
O! Câte aş mai vrea...
Dar n-apăruşi în calea mea...
Te-am căutat... Nu te-am găsit...
şi sufletul mi-e obosit.
Dorinţele...le-arunc spre nori,
când noaptea se stinge în zori,
şi visele-mi se sting cu ea...
Dar, asta este viaţa mea -
o preţuiesc oricum ar fi...
chiar goală de prezenţa ta.

(15 ian. 2018)

LEAC PENTRU SICTIR

Nu mă trezi încă din vis...
mai vreau să dorm -
parcă, ţi-am zis.
Iubirea-i "fructul interzis",
dar somnul nu...
deci, vreau să dorm.

Spui că e 8?
Ei! Şi ce dacă!
Azi vreau să dorm...nederanjată.
Până şi cerul e posac...
nu mă trezi -
azi vreau să zac.
Vreau să plutesc în reverie,
fără dureri;
să uit că-s vie...
să uit de viaţă...şi de tot.
Azi o să dorm...
că vreau...şi pot.

Mi-e sufletul prea amorţit,
nici el nu se mai vrea trezit;
vrea un repaus prelungit...
îl înţeleg...e sictirit.
E sictirit de-atâtea rele,
dezamăgiri, şi zile grele,
cred c-ar vrea şi el o vacanţă,
căci a rămas fără speranţă.

Aşa că lâncezesc pe-o parte...
c-un ochi spre zi
cu-altul spre noapte.
Azi nu am niciun chef de viaţă,
dar nu am poftă nici de moarte...
Dar mi-a sărit, naibii, şi somnul...
mai bine, să deschid o carte.

(15 ian. 2018)

DATA SCADENŢEI

Nu-mi invoca iertarea...
nu m-a lovit uitarea,
mi s-a dus şi răbdarea;
doar rănile-s la fel.

Nu-ţi mai face speranţe,
a prea multe restanţe,
şi deloc circumstanţe
pentru purtarea ta.

Să nu crezi c-ai scăpat...
scadenţa te aşteaptă,
mai ai numai o treaptă,
şi vei fi judecat.

(13 ian. 2018)

RUGĂMINTE...

Mai lasă-mă
să-mi înalţ cântul,
şi să cuprind cu el pământul,
chiar de sună a tânguire
despre durere şi iubire,
şi a-nvăţat, mult prea devreme,
că pentru "noi" nu mai e vreme.

Mai lasă-mă
să îmi port paşii
spre infinit, tot mai departe,
căci vreau să scap din lunga noapte -
din alba noapte-a vieţii mele,
înecată-n lacrimi grele.

Mai lasă-mă
să îmi port visul
pe tărâmul somnului,
căci, în lumea omului,
toate visele-s deşarte -
condamnate sunt la moarte.

Şi dacă visele îmi pier...
mai lasă-mi stelele pe cer,
mai lasă-mi vântul să adie,
şi sufletul să mi-l mângâie,
mai lasă-mi soarele din zori,
şi câmpul presărat cu flori.
Mai lasă-mi rugăciunea-n grai,
şi-n suflet...dorul după Rai.

(3 ian. 2018)

TRISTA MELOPEE

Trăim pe alte frecvenţe,
în contratimp,
risipiţi în secvenţe,
ce doar pe alocuri
se întrepătrund,
în rest, rămâne vidul
tăcerii fără fund.

Ne desfăşurăm
în game diferite
ce nu se-ntâlnesc
pe-acelaşi portativ,
şi-n caruselul ăsta,
veşnic rotativ,
ne despart ziduri infinite.

Ne cântăm durerea
mereu separat,
nicicând împreună,
în note , mereu discordante,
risipite
pe-a vieţii strună;
şi-n melopeea noastră nebună
mai avem în comun
doar razele de soare,
şi-ades, un colţ de lună.

(2 ian. 2018)

ODĂ...UNUI FUSTANGIU

Şanse ţi-am dat
nu una, ci o mie...
dar cine-i fără onoare,
să le-aprecieze nu ştie,
şi ochii-am închis
de-o mie de ori,
când tu uitai de mine,
în alte-mbrăţişări.

Te crezi un răsfăţat al sorţii,
aproape-un zeu nemuritor,
doar fiindcă
mult prea multe doamne
te-au primit în inimi,
iar altele...între coapsele lor.
Le-ai luat, şi aruncat
cu multă uşurinţă -
şi fără mustrări,
căci tu n-ai conştiinţă;
dar uiţi un singur lucru...
te-aşteaptă un final,
şi cât eşti tu de "zeu",
vei levita, probabil,
de la bal...la spital.

Soarele va apune
şi peste viaţa ta...
- Dar, din atâtea mândre,
te-o boci careva???

Eu... sigur nu.

(30 dec. 2017)

DEŞERTĂCIUNE

Atâtea pierderi
suferim într-o viaţă...
şi ne-nsoţesc veşnic,
întipărite pe faţă,
încrustate în suflet
de-al sorţii pumnal -
le ducem cu noi
pân" la final.

Atâtea iluzii
risipim pe cărare,
şi dezamăgirea-nfloreşte,
se face mai mare -
ne seceră vise,
ne stinge trăiri,
iar teama ne-ngroapă
dorinţe, simţiri.

(29 dec. 2017)

COŞMAR

V-am uitat glasul,
nu vă mai ştiu pasul,
se-aude doar ceasul
ticăind monoton,
şi universul îmi pare
pustiu, monocrom.

Nu mai înfloresc flori
spre soare, în zori,
copii nu mai râd,
îngerii nu mai cântă,
azi totul îmi pare absurd,
mă-nspăimântă.

Chipuri mă privesc
doar din poze uitate,
şi-mbrăţişări calde
nu mă-ntâmpină-n noapte;
nici gânguritul suav
nu-mi însoţeşte visul,
a murit bucuria,
azi doar mimez râsul -
din nesfârşitul coşmar
mă trezeşte doar plânsul.

P.S: Fiicelor mele...Mă rog pentru ziua în care Dumnezeu vă va readuce lângă mine.

(29 dec. 2017)

CAPTIVĂ

N-am câştigat nicicând

la loterie...
şi-n faţa vieţii
mă simt ades o jucărie -
o păpuşă nătângă,
manevrată de fire,
şi râd, şi plâng,
şi visez,
fără finalitate,
aşa, în neştire...
tot visez, cu ochii deschişi,
la intangibila iubire.

Şi piesa
îmi e necunoscută,
dar mă las purtată
de-o mână nevăzută,
ce mă trage, mă-nvârte,
mă-mpinge
pe scena asta imensă,
unde lumina
nu se mai stinge.

Mi-e piesa străină
şi rolul incert,
şi când mă-ncurc în fire,
audienţa se-amuză
suspect;
uneori mă sufocă
sub o ploaie de flori,
alteori mă taxează
cu urări
ce îmi dau fiori.

Mi-e gâtul uscat
şi toate mă dor,
dar publicul strigă,
şi cere "Encore",
şi nu pot să fug -
cortina-i blocată,
deci continui cu rolul
înc-o dată...
şi încă o dată.

Păpuşarul doar tace,
omnipotent, nemilos,
mă priveşte, de sus,
amuzat, curios,
şi tot trage de fire -
mă-mpinge, mă-nvârte,
neobosit, fără oprire...
- Dar ce rost să mai visez,
inutil, la iubire ?

(28/29 dec. 2017)

MURIBUNDĂ

Am vrut să zbor

cu tine, spre stele,

dar te-ai rătăcit,

şi m-ai uitat printre ele,

cu visele frânte,

agonizând

în palmele mele.

A murit şi speranţa

păstrată

pentru vremuri mai grele,

mi-a rămas doar gustul sărat

al nesecatelor

lacrimi rebele.

(28 dec. 2017)

PĂSTREAZĂ-MĂ...

Păstrează-mă
în palma ta,
ascunde-mă 
de lumea rea,
fereşte-mă
de frig şi ploi,
şi de singurătatea-n doi.

Păstrează-mă
ca pe un gând,
cel mai curat
şi cel mai sfânt,
născut din duh,
în miez de noapte
când cerurile-s mai aproape.

Păstrează-mă
ca pe-o fărâmă
de bucurie şi lumină,
ce-ţi va veghea
drumul prin noapte,
spre infinit...
şi mai departe.

(26 dec. 2017)

PE NICIODATĂ !

N-o să te plâng, 
nu-ţi fă iluzii -
mi-ai servit prea multe
deziluzii.

N-o să te regret,
nu mai spera -
o să serbez, cu fast,
plecarea ta.

N-o să te-opresc,
nici gând,
nu-ţi spun nici "Pa",
nici "Pe curând"...
prefer "Pe niciodaă!",
căci mi-ai servit durere
cât pentru viaţa toată.

P.S : Adio!....şi n-am cuvinte.

(23 dec 2017)

NU MĂ-NTREBA...

Nu mă-ntreba 
de ce mi-e sufletul pustiu;
de ce nu vreau, nu pot...
să iubesc nu mai ştiu.

Nu mă-ntreba
de ce mi-e sufletul amar,
şi-n ochi îmi joacă lacrimi iar.

Nu mă-ntreba de ce, sau cum
inima imi e iarăşi scrum;
te rog, nu mă-ntreba nici când
voi mai zbura spre cer râzând.

Încă mai am destulă zgură
ce mi-a turnat în suflet ură,
încă mi-s aripile rupte
de lovituri, trădări, şi lupte.

Încă mai strâng bucăţi din mine
ce zac uitate
printre-ale iubirii ruine.

Aşa că, nu mă întreba "de ce...?" .

(23 dec. 2017)

SUNT...

Sunt o frunză
ce pluteşte-n vânt;
prin viaţă rătăcesc
de-atâta timp -
între Cer şi pământ,
între Bine şi rău,
căutând drumul
spre Dumnezeu.

Sunt un veşnic semn
de întrebare,
ce îşi tot caută răspunsul
în spaţiul ăsta
fără hotare,
în timpul ăsta infinit,
în care până şi durerea
pare să n-aibă sfârşit.

Sunt fraged vis
neîmplinit,
de inimile reci
ucis la asfinţit,
târât de tălpi străine
în glodul de pe drum...
sunt flacăra de ieri,
azi, prefăcută-n scrum.

(13/14 dec. 2017)

AŞ VREA...

A ş vrea să mai cred în minciuni,
aş vrea să mai cred în minuni
desprinse din albe genuni.

Aş vrea să mai cred în bunătate,
când toţi excelează-n răutate,
şi nu mai e loc nici pentru dreptate.

Aş vrea să mai pot regăsi
inocenţa pierdută-ntr-o zi,
când trăiam doar pentru-a iubi.

Aş vrea să mai pot crede-n vise,
în nopţi albe şi şoapte promise,
aş vrea să mai cred în inimi deschise -
in inimi fără viclenie şi ură,
spoite cu var peste zgură.

(26 nov. 2017)

GLUMĂ SUMBRĂ

Prin labirintul vieţii păşesc agale,

cu sufletu-ncercat, 

cu mâinile goale,

cu ochiii însetaţi 

de zările senine,

când umbrele coboară

şi se întind spre mine.

Şi mă rog pentru lumină,

mă rog pentru dreptate,

când tu m-arunci în iad,

şi mă împingi spre moarte;

cu dinţii strâng de cer,

când visele îmi pier

de ura-ţi secerate,

şi fug cât mai departe.

M-ascund din calea ta,

şi nu privesc în urmă,

căci marea ta iubire

a fost o glumă sumbră.

(23/24 nov. 2017)

ACROBATE

Suntem acrobate pe sârmă
şi incurabile idealiste,
căci ne dorim s-aducem bucurie
în vieţile voastre, aparent triste.
Chiar de ne-am "ars" poate o dată,
noi tot nu vrem să ne oprim,
şi ne visăm îmblânzitoare de inimi,
chiar şi când viaţa lângă voi
devine un continuu chin.
Executăm mişcări măiestre,
vă suntem prietene, amante, neveste,
idealuri întrupate....
dar repede-aruncate în uitare,
de cum zăriţi noi artiste la trapez
ce vă fac inima să vă bată mai tare.
Intrate în dizgraţie prematur,
vă urmărim adesea, printre suspine,
cum ne renegaţi
şi ne trădaţi în braţe străine,
în timp ce noi mai pâlpâim
în clarobscur.
Cele mai slabe se-aruncă în gol,
iar altele se-nchid în cabină,
dar voi, dragilor,nicicând n-aveţi vină
că viaţa de-acrobată
nu-i tocmai senină.

(23 nov. 2017)

ÎMPIETRITĂ

Mi-este tulpina frântă,
şi seva nouă-i sânge -
azi sufletul îmi plânge.

Mi-e trupul incomplet,
uitat pe-un drum incert -
am sufletul inert.

Mi-e ochiul însetat -
în zări v-a căutat,
dar nu v-a mai aflat.

Mi-e sufletul mâhnit -
se simte ţintuit
sub cerul de granit.

(23 nov. 2017)

ÎŢI MULŢUMESC

Îţi mulţumesc pentru nefericire...
m-a vindecat rapid
de-a ta iubire;
îţi mulţumesc şi pentru durere -
m-ajută să rezist
când nimeni nu-mi răspunde
din marea de tăcere.

Îţi mulţumesc pentru trădări...
m-ajută să ţintesc
spre depărtări,
m-ajută să mă rup ,
azi, de trecut
şi să mă-ndrept , senină,
spre necunoscut.

Îţi mulţumesc pentru jigniri...
căci, datorită lor,
voi supravieţui şi-acestei despărţiri;
îţi mulţumesc
pentru "neţărmurita bunătate",
căci iarăşi m-a trezit
la crunta realitate;
m-a făcut să văd
şi dincolo de mască -
un foarte-abil trişor...
ascuns în viaţa noastră.

(20 nov. 2017)

CREDEAI...

Ai absentat prea mult,
nemotivat,
din viaţa mea
de ieri, de azi,
din tot ce s-a-ntâmplat,
şi vrei acum să cred
că ţi-a păsat
de noi,
pierduţi prin ploi,
mereu singuri în doi.

Ai invocat prea mult
scuze diverse,
bazate pe minciuni
şi controverse,
credeai că farsa
o să tot dureze,
şi masca ta
n-o să se fisureze.

(2 nov. 2017)

ÎNCERC

Încerc să pun la loc acele piese
pe care tu le-ai rătăcit nepăsător,
încerc mereu să-nchid şi rănile deschise
pe care le-ai expus în văzul tuturor.

Încerc să nu urăsc, deşi ai mutilat
tot ce e sfânt în mine, şi-n fugă mi-ai lăsat
suflet şi trup în dor îngemănate...
încerc să nu urăsc,
dar mă rog pentru dreptate.

Încerc să fac durerea să cânte,
pe file o revărs, în potop de cuvinte,
o păstrez, drept mărturie,
pentru viitoarele aduceri-aminte,
când poate iertarea
se va aşterne, în suflet ,cuminte.

(19 nov. 2017)

VINOVAT

Iubirea plămădită în suspine
ai frânt-o...
tot umblând peste coline,
şi mugurii rodiţi
i-ai smuls în miez de noapte,
i-ai aruncat, în zori,
în zări, cât mai departe.
Chiar potopit de rugi
şi de blesteme,
nu ai mustrări de cuget,
nici prea multe dileme.
Orbit de-un singur gând,
orbecăi doar în faţă,
dar, în fuga-ţi spre moarte,
tu te hrăneşti cu viaţă -
cu-a altora, desigur,
din inimi faci covor,
şi, alintat de "soartă",
te crezi nemuritor;
te crezi fără de vină,
şi fără de păcat,
dar Dumnezeu te-aşteaptă...
Te ştie..."vinovat".

(15 nov. 2017)