Nu mă-ntreba
de ce mi-e sufletul pustiu;
de ce nu vreau, nu pot...
să iubesc nu mai ştiu.
Nu mă-ntreba
de ce mi-e sufletul amar,
şi-n ochi îmi joacă lacrimi iar.
Nu mă-ntreba de ce, sau cum
inima imi e iarăşi scrum;
te rog, nu mă-ntreba nici când
voi mai zbura spre cer râzând.
Încă mai am destulă zgură
ce mi-a turnat în suflet ură,
încă mi-s aripile rupte
de lovituri, trădări, şi lupte.
Încă mai strâng bucăţi din mine
ce zac uitate
printre-ale iubirii ruine.
Aşa că, nu mă întreba "de ce...?" .
(23 dec. 2017)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu