RESUSCITARE

Desenam inimi pe un colţ de cer
în dimineaţa fragedă,
când nu mai puteam să sper,
şi sufletul frânt mi-l strângeam în mine,
când era strigăt de durere
şi plângea după tine.

Şi timpul parcă se oprise în loc,
într-o clipă infinită,
cenuşie şi lipsită de noroc,
şi inima se oprise şi ea
într-o bătaie obosită, de sânge,
şi să mai bată nu mai putea.

Şi-auzeam ca prin vis
un fâlfâit de aripi sub cerul deschis,
şi-o ploaie de lacrimi
ce nu se oprea;
se pierdea-n depărtare,
uşor, vocea ta.

Dar m-ai smuls din cădere,
în clipa de cumpănă, c-o mângâiere,
şi m-ai readus iarăşi la viaţă -
ai turnat foc peste sloiul de gheaţă.