TRISTA MELOPEE

Trăim pe alte frecvenţe,
în contratimp,
risipiţi în secvenţe,
ce doar pe alocuri
se întrepătrund,
în rest, rămâne vidul
tăcerii fără fund.

Ne desfăşurăm
în game diferite
ce nu se-ntâlnesc
pe-acelaşi portativ,
şi-n caruselul ăsta,
veşnic rotativ,
ne despart ziduri infinite.

Ne cântăm durerea
mereu separat,
nicicând împreună,
în note , mereu discordante,
risipite
pe-a vieţii strună;
şi-n melopeea noastră nebună
mai avem în comun
doar razele de soare,
şi-ades, un colţ de lună.

(2 ian. 2018)

ODĂ...UNUI FUSTANGIU

Şanse ţi-am dat
nu una, ci o mie...
dar cine-i fără onoare,
să le-aprecieze nu ştie,
şi ochii-am închis
de-o mie de ori,
când tu uitai de mine,
în alte-mbrăţişări.

Te crezi un răsfăţat al sorţii,
aproape-un zeu nemuritor,
doar fiindcă
mult prea multe doamne
te-au primit în inimi,
iar altele...între coapsele lor.
Le-ai luat, şi aruncat
cu multă uşurinţă -
şi fără mustrări,
căci tu n-ai conştiinţă;
dar uiţi un singur lucru...
te-aşteaptă un final,
şi cât eşti tu de "zeu",
vei levita, probabil,
de la bal...la spital.

Soarele va apune
şi peste viaţa ta...
- Dar, din atâtea mândre,
te-o boci careva???

Eu... sigur nu.

(30 dec. 2017)

DEŞERTĂCIUNE

Atâtea pierderi
suferim într-o viaţă...
şi ne-nsoţesc veşnic,
întipărite pe faţă,
încrustate în suflet
de-al sorţii pumnal -
le ducem cu noi
pân" la final.

Atâtea iluzii
risipim pe cărare,
şi dezamăgirea-nfloreşte,
se face mai mare -
ne seceră vise,
ne stinge trăiri,
iar teama ne-ngroapă
dorinţe, simţiri.

(29 dec. 2017)

COŞMAR

V-am uitat glasul,
nu vă mai ştiu pasul,
se-aude doar ceasul
ticăind monoton,
şi universul îmi pare
pustiu, monocrom.

Nu mai înfloresc flori
spre soare, în zori,
copii nu mai râd,
îngerii nu mai cântă,
azi totul îmi pare absurd,
mă-nspăimântă.

Chipuri mă privesc
doar din poze uitate,
şi-mbrăţişări calde
nu mă-ntâmpină-n noapte;
nici gânguritul suav
nu-mi însoţeşte visul,
a murit bucuria,
azi doar mimez râsul -
din nesfârşitul coşmar
mă trezeşte doar plânsul.

P.S: Fiicelor mele...Mă rog pentru ziua în care Dumnezeu vă va readuce lângă mine.

(29 dec. 2017)

CAPTIVĂ

N-am câştigat nicicând

la loterie...
şi-n faţa vieţii
mă simt ades o jucărie -
o păpuşă nătângă,
manevrată de fire,
şi râd, şi plâng,
şi visez,
fără finalitate,
aşa, în neştire...
tot visez, cu ochii deschişi,
la intangibila iubire.

Şi piesa
îmi e necunoscută,
dar mă las purtată
de-o mână nevăzută,
ce mă trage, mă-nvârte,
mă-mpinge
pe scena asta imensă,
unde lumina
nu se mai stinge.

Mi-e piesa străină
şi rolul incert,
şi când mă-ncurc în fire,
audienţa se-amuză
suspect;
uneori mă sufocă
sub o ploaie de flori,
alteori mă taxează
cu urări
ce îmi dau fiori.

Mi-e gâtul uscat
şi toate mă dor,
dar publicul strigă,
şi cere "Encore",
şi nu pot să fug -
cortina-i blocată,
deci continui cu rolul
înc-o dată...
şi încă o dată.

Păpuşarul doar tace,
omnipotent, nemilos,
mă priveşte, de sus,
amuzat, curios,
şi tot trage de fire -
mă-mpinge, mă-nvârte,
neobosit, fără oprire...
- Dar ce rost să mai visez,
inutil, la iubire ?

(28/29 dec. 2017)

MURIBUNDĂ

Am vrut să zbor

cu tine, spre stele,

dar te-ai rătăcit,

şi m-ai uitat printre ele,

cu visele frânte,

agonizând

în palmele mele.

A murit şi speranţa

păstrată

pentru vremuri mai grele,

mi-a rămas doar gustul sărat

al nesecatelor

lacrimi rebele.

(28 dec. 2017)

PĂSTREAZĂ-MĂ...

Păstrează-mă
în palma ta,
ascunde-mă 
de lumea rea,
fereşte-mă
de frig şi ploi,
şi de singurătatea-n doi.

Păstrează-mă
ca pe un gând,
cel mai curat
şi cel mai sfânt,
născut din duh,
în miez de noapte
când cerurile-s mai aproape.

Păstrează-mă
ca pe-o fărâmă
de bucurie şi lumină,
ce-ţi va veghea
drumul prin noapte,
spre infinit...
şi mai departe.

(26 dec. 2017)

PE NICIODATĂ !

N-o să te plâng, 
nu-ţi fă iluzii -
mi-ai servit prea multe
deziluzii.

N-o să te regret,
nu mai spera -
o să serbez, cu fast,
plecarea ta.

N-o să te-opresc,
nici gând,
nu-ţi spun nici "Pa",
nici "Pe curând"...
prefer "Pe niciodaă!",
căci mi-ai servit durere
cât pentru viaţa toată.

P.S : Adio!....şi n-am cuvinte.

(23 dec 2017)

NU MĂ-NTREBA...

Nu mă-ntreba 
de ce mi-e sufletul pustiu;
de ce nu vreau, nu pot...
să iubesc nu mai ştiu.

Nu mă-ntreba
de ce mi-e sufletul amar,
şi-n ochi îmi joacă lacrimi iar.

Nu mă-ntreba de ce, sau cum
inima imi e iarăşi scrum;
te rog, nu mă-ntreba nici când
voi mai zbura spre cer râzând.

Încă mai am destulă zgură
ce mi-a turnat în suflet ură,
încă mi-s aripile rupte
de lovituri, trădări, şi lupte.

Încă mai strâng bucăţi din mine
ce zac uitate
printre-ale iubirii ruine.

Aşa că, nu mă întreba "de ce...?" .

(23 dec. 2017)

SUNT...

Sunt o frunză
ce pluteşte-n vânt;
prin viaţă rătăcesc
de-atâta timp -
între Cer şi pământ,
între Bine şi rău,
căutând drumul
spre Dumnezeu.

Sunt un veşnic semn
de întrebare,
ce îşi tot caută răspunsul
în spaţiul ăsta
fără hotare,
în timpul ăsta infinit,
în care până şi durerea
pare să n-aibă sfârşit.

Sunt fraged vis
neîmplinit,
de inimile reci
ucis la asfinţit,
târât de tălpi străine
în glodul de pe drum...
sunt flacăra de ieri,
azi, prefăcută-n scrum.

(13/14 dec. 2017)

AŞ VREA...

A ş vrea să mai cred în minciuni,
aş vrea să mai cred în minuni
desprinse din albe genuni.

Aş vrea să mai cred în bunătate,
când toţi excelează-n răutate,
şi nu mai e loc nici pentru dreptate.

Aş vrea să mai pot regăsi
inocenţa pierdută-ntr-o zi,
când trăiam doar pentru-a iubi.

Aş vrea să mai pot crede-n vise,
în nopţi albe şi şoapte promise,
aş vrea să mai cred în inimi deschise -
in inimi fără viclenie şi ură,
spoite cu var peste zgură.

(26 nov. 2017)

GLUMĂ SUMBRĂ

Prin labirintul vieţii păşesc agale,

cu sufletu-ncercat, 

cu mâinile goale,

cu ochiii însetaţi 

de zările senine,

când umbrele coboară

şi se întind spre mine.

Şi mă rog pentru lumină,

mă rog pentru dreptate,

când tu m-arunci în iad,

şi mă împingi spre moarte;

cu dinţii strâng de cer,

când visele îmi pier

de ura-ţi secerate,

şi fug cât mai departe.

M-ascund din calea ta,

şi nu privesc în urmă,

căci marea ta iubire

a fost o glumă sumbră.

(23/24 nov. 2017)

ACROBATE

Suntem acrobate pe sârmă
şi incurabile idealiste,
căci ne dorim s-aducem bucurie
în vieţile voastre, aparent triste.
Chiar de ne-am "ars" poate o dată,
noi tot nu vrem să ne oprim,
şi ne visăm îmblânzitoare de inimi,
chiar şi când viaţa lângă voi
devine un continuu chin.
Executăm mişcări măiestre,
vă suntem prietene, amante, neveste,
idealuri întrupate....
dar repede-aruncate în uitare,
de cum zăriţi noi artiste la trapez
ce vă fac inima să vă bată mai tare.
Intrate în dizgraţie prematur,
vă urmărim adesea, printre suspine,
cum ne renegaţi
şi ne trădaţi în braţe străine,
în timp ce noi mai pâlpâim
în clarobscur.
Cele mai slabe se-aruncă în gol,
iar altele se-nchid în cabină,
dar voi, dragilor,nicicând n-aveţi vină
că viaţa de-acrobată
nu-i tocmai senină.

(23 nov. 2017)

ÎMPIETRITĂ

Mi-este tulpina frântă,
şi seva nouă-i sânge -
azi sufletul îmi plânge.

Mi-e trupul incomplet,
uitat pe-un drum incert -
am sufletul inert.

Mi-e ochiul însetat -
în zări v-a căutat,
dar nu v-a mai aflat.

Mi-e sufletul mâhnit -
se simte ţintuit
sub cerul de granit.

(23 nov. 2017)

ÎŢI MULŢUMESC

Îţi mulţumesc pentru nefericire...
m-a vindecat rapid
de-a ta iubire;
îţi mulţumesc şi pentru durere -
m-ajută să rezist
când nimeni nu-mi răspunde
din marea de tăcere.

Îţi mulţumesc pentru trădări...
m-ajută să ţintesc
spre depărtări,
m-ajută să mă rup ,
azi, de trecut
şi să mă-ndrept , senină,
spre necunoscut.

Îţi mulţumesc pentru jigniri...
căci, datorită lor,
voi supravieţui şi-acestei despărţiri;
îţi mulţumesc
pentru "neţărmurita bunătate",
căci iarăşi m-a trezit
la crunta realitate;
m-a făcut să văd
şi dincolo de mască -
un foarte-abil trişor...
ascuns în viaţa noastră.

(20 nov. 2017)

CREDEAI...

Ai absentat prea mult,
nemotivat,
din viaţa mea
de ieri, de azi,
din tot ce s-a-ntâmplat,
şi vrei acum să cred
că ţi-a păsat
de noi,
pierduţi prin ploi,
mereu singuri în doi.

Ai invocat prea mult
scuze diverse,
bazate pe minciuni
şi controverse,
credeai că farsa
o să tot dureze,
şi masca ta
n-o să se fisureze.

(2 nov. 2017)

ÎNCERC

Încerc să pun la loc acele piese
pe care tu le-ai rătăcit nepăsător,
încerc mereu să-nchid şi rănile deschise
pe care le-ai expus în văzul tuturor.

Încerc să nu urăsc, deşi ai mutilat
tot ce e sfânt în mine, şi-n fugă mi-ai lăsat
suflet şi trup în dor îngemănate...
încerc să nu urăsc,
dar mă rog pentru dreptate.

Încerc să fac durerea să cânte,
pe file o revărs, în potop de cuvinte,
o păstrez, drept mărturie,
pentru viitoarele aduceri-aminte,
când poate iertarea
se va aşterne, în suflet ,cuminte.

(19 nov. 2017)

VINOVAT

Iubirea plămădită în suspine
ai frânt-o...
tot umblând peste coline,
şi mugurii rodiţi
i-ai smuls în miez de noapte,
i-ai aruncat, în zori,
în zări, cât mai departe.
Chiar potopit de rugi
şi de blesteme,
nu ai mustrări de cuget,
nici prea multe dileme.
Orbit de-un singur gând,
orbecăi doar în faţă,
dar, în fuga-ţi spre moarte,
tu te hrăneşti cu viaţă -
cu-a altora, desigur,
din inimi faci covor,
şi, alintat de "soartă",
te crezi nemuritor;
te crezi fără de vină,
şi fără de păcat,
dar Dumnezeu te-aşteaptă...
Te ştie..."vinovat".

(15 nov. 2017)