Cu dedicaţie...

Ai pierdut trenul, domnule! 
Ai pierdut "ultimul tren"...de "gură -cască", şi de fraier ce ai fost. Mai ales fraier.
Dar , nu-i nimic! Poate va mai trece vreo "droaşcă" mai încolo...şi dricul mai târziu. Pe acela îţi garantez că nu-l vei pierde, nici dacă ai vrea. 
Hai pa! Adio...şi n-am cuvinte!


Fără stimă,

Fosta...

FARISEU

Te străduieşti să mă-nveţi ura,
aruncându-mi în faţă noroiul, veninul şi zgura,
îngrămădind nori negri, din nou, pe cerul meu,
şi m-ajunţi "creştineşte" să-mi fie tot mai greu.

Cu Dumnezeu pe buze, îmi dai zilnic ultimul sărut,
şi totu-mi pare o glumă proastă, căci universul parcă-i slut,
şi Dumnezeu parcă nu mai aude, şi nu vede,
că sufletul mi-e obosit şi speranţa-mi uşor se pierde.

Tu, noul fariseu, mă potopeşti cu palme, sfinţite de versete,
şi-mi vine să te trimit ades la locul de origine,
însoţit de-o ploaie de epitete;
căci până şi răbdarea-mi are un sfârşit,
ipocrizia-mi provoacă scârbă,
iar tu ai un tupeu de nesimţit.

Îmi pomeneşti cam tardiv de iubire,
când m-ai saturat prea mult cu nefericire,
când zilnic mă convingi că e loc de mai rău,
şi vrei să-mi smulgi şi-ultimii doi stropi de viaţă
rămaşi, azi, în paharul meu.

(26 martie 2017)

TU ŞTII...

Tu ştii doar să distrugi minuni,
să faci "tâlhari" din oameni buni,
şi mame îneci în suspine
doar ca să-ţi fie ţie bine.

Tu ştii s-aduni venin cu rost,
şi scuipi casa ce cuib ţi-a fost
atunci când nimic nu aveai,
şi-n bătaia vântului stăteai.

(ianuarie 2017)

CÂND...?

- Când am uitat să uit ?
- Când am uitat să iert ?
- Când am uitat să râd,
şi-am învăţat să cert ?

- Când am uitat că cerul,
în fond, este senin,
că norii vin şi trec,
dar stelele rămân;
că viaţa e frumoasă,
şi când simţi că te frângi,
că soarele răsare
chiar dacă râzi...sau plângi?

- Când am uitat că Domnul
mi-e singurul liman,
că doar El e statornic,
şi nu-L iubesc în van?

(5/6 dec. 2016)

UITATĂ... ÎN EXPECTATIVĂ

Mă întâmpini c-o iubire tardivă,
acum, când sufletul mi-e barcă
aflată în derivă,
căci în expectativă
prea mult timp m-ai lăsat -
nu ţi-a păsat de mine,
erai prea ocupat.

Am stat prea mult cu sufletul deschis,
uitată, la răscruce,
pe margine de-abis,
şi tot ce mi-ai promis
erau doar vorbe goale,
căci doar chipuri străine
se perindau prin visele tale.

Aşa c-am rupt tăcerea
şi-am sfâşiat durerea,
mi-am şters obrazul ud,
şi-am renunţat să lupt -
am renunţat la vise
clădite pe nisip,
şi-nvăţ ,iar, să gust viaţa,
cu zâmbetul pe chip.

(nov. 2016)

CU TOAMNA DE MÂNĂ...

Cu toamna de mână,
azi îmi simt sufletul de chihlimbar;
conglomerat de răni, 
şi lacrimi şi tăceri -
înveliş peste înveliş
cu gust amar.

Cu toamna de mână,
păşesc pe frunze moarte, ruginii,
şi mă simt şi eu o frunză,
veşnic în derivă,
şi te întreb: mai ştii
când eram primăvara ta,
şi-ţi ajungea iubirea mea?

Cu toamna de mână,
simt frigul cum creşte în noi -
o adevărată iarnă polară,
ce se înfiripă prematur
şi se împarte la doi.

(20 oct.2016)

NOI, FETELE...

Noi, fetele, creştem mândre sub soare,
ca fecioarele din poveste,
şi ne visăm, de mici, neveste
cu copii agăţaţi de poale.

Însă bărbaţii lumii
ne vor sub raza lunii
o noapte...sau mai multe,
nu vor iubiri eterne,
şi nu ştiu să ne-asculte.

(iulie/aug. 2016)

TOAST

Am rămas defectă...
şi viaţa nu e perfectă,
doar îndoiala mă macină, infectă,
mă rupe din calmul divin.

Şi-aş vrea o cupă de vin,
durerea din suflet s-alin,
pe-altarul uitării s-o-nchin,
sub cerul pudrat cu stele.

Şi s-adorm cu tâmpla senină,
vegheată de luna plină,
scăldată în alba-i lumină,
când totu-n mine s-a liniştit.

(sept. 2016)

FREAMĂT DE ARIPI

Îmi agățasem aripile-n stele, 
căci voiam să rămân 
printre ele,
și-adormisem,
uitată, pe-un colț de lună;
doar vântul îmi șoptise
"Noapte bună''.

Cufundată fiind
în noaptea-mi de visare,
m-a smuls din reverie,
în zori, a ta chemare;
și glasul tău,
purtat de vânt,
m-a readus la viață,
din somnul meu adânc.

Te-am zărit așteptând,
uitat, pe-un vârf de munte -
aveai ochi mari
și aprigi,
și aripile frânte;
și răni în suflet -
o mulțime aveai-
ai fi vrut să zbori,
și nu mai puteai.

Și-atâta dor
purtai în privire,
că mă durea
dorul din tine,
și-am început să plâng
în locul tău,
căci inima ta
bătea în pieptul meu.

Și mi-am deschis iar
aripile-n vânt,
cu secera Lunii
aripă secerând,
și ți-am întins-o-n grabă,
pe față
c-un zâmbet forțat,
căci mă durea
aripa lipsă,
și sângele curgea
neîncetat.

Tu ai luat-o zâmbind,
și-apoi, cu mâna stângă,
mâna dreaptă
mi-ai prins,
și-atingerea ta
durerea din mine a stins;
și-am pornit amândoi,
în freamăt de aripi, usor,
spre cerul înalt,
purtați de-același dor.

SENINĂTATE

Am spart clepsidra,
în sfârşit,
căci ,ce-mi doream
azi, am găsit,
şi-i dau vieţii
drumul în voie,
să mă poarte
prin vânt sau ploaie,
prin soare, ceaţă,
sau furtună -
în mine râde
voia bună.

Mi-e viaţa plină
de minuni,
ce îmi zâmbesc
cu ochi senini,
şi mă întâmpină,
în zori,
cu chipuri fragede
de flori,
cu râsete de îngeri dalbi,
înveselind
pereţii albi.

(10 aprilie 2016)

NOPŢI ALBE

Săruturi de fluturi
simt iar pe obraji,
când mă-ntâmpini,
în noapte,
cu ochii tăi calzi,
şi leagăn îmi fac
din braţele tale,
mă las iar purtată
pe-a dorului cale.

Şi noaptea îmi pare,
din nou, mai frumoasă,
când doar luna-i părtaşă
la dragostea noastră,
şi ţese un văl
cu razele-i albe,
ne-mbracă în el
trupurile calde.

În suflet şi trup,
mereu îngemănaţi,
noi ne cântăm iubirea
în zorii revărsaţi,
şi dorul ni-l purtăm
prin marea de lumină,
visând la înc-o noapte,
sub cer, cu lună plină.

(28.03.2016)

NOAPTEA

Se destramă lumina pe culmi,

cu irizări stranii, din alte lumi,

şi cerul e gata să păşească spre noapte,

natura se umple de taine şi şoapte.

Stele răsar din neguri de dor,

când luna răsare îi cântă în cor,

şi râd înspre pământ, la ore târzii,

când doar îndrăgostiţii îşi mai fac mărturii.

Îngeri diafani coboară din Rai,

să facă pat, din aripi, copiilor bălai;

se-aşează iar de pază, mereu neobosiţi,

la căpătâiul celor săraci şi osteniţi.

(23/25 ian. 2016)