APROAPE

Pluteam pe-aripi de vânt,
mereu rătăcind, între cer şi pământ,
nemângâiată şi fără alinare -
speram să te-ntâlnesc 
când soarele răsare.

Umblam deja de-atâta timp,
cu tine-n suflet şi în gând,
rătăcisem pe neumblate cărări
şi drumuri fără nume -
speram să te găsesc
când soarele apune.

Şi-aşteptam un semn măcar,
că nu e totul în zadar,
şi speram ca-n miez de noapte
să îmi fii iarăşi aproape.

SOARE

- Te uită, iubite, cum mai plouă
cu stropi mari şi reci de rouă -
azi , cerul parcă-i rupt în două.

Şi norii toţi s-au adunat
pe bolta -naltă de bazalt -
azi, cerul plânge pe asfalt.

Doar noi ne plimbăm visători,
pe sub teii-ncărcaţi de flori,
zâmbind la cer nepăsători.

Şi poate să plouă cât o vrea,
în noi e soare chiar şi-aşa,
căci eşti al meu şi sunt a ta.

ÎNLĂNŢUIŢI

Ne pierdem adesea-n tăcere,
când vorbele sunt de prisos,
când noaptea ne pare prea mică,
şi spaţiul dintre noi dureros.

Ne pierdem adesea-n dorinţă,
înlănţuiţi între suflet şi trup,
când zilele zboară nebune,
şi timpul ne pare prea scurt.

RUGĂCIUNEA UNUI SUFLET

În trupul meu stau azi închis,
şi tot visez la paradis
dar nu am haine, nici podoabe,
şi aripile-mi sunt prea slabe;
şi-mi plâng micimea şi căderea,
şi-aş vrea să simt iar mângâierea
acelor clipe de-nceput
când eram dor necunoscut.

Mă pendulez de-atâtta vreme
între alegeri şi extreme,
căznindu-mă să nu m-abat
de la un drum ce mi-a fost dat,
şi ochii-i ţin spre răsărit,
şi ca tâlharul răstignit
cerşesc puţină îndurare,
...şi-un colţ de Rai cu pomi în floare.

DEZIDERAT

Mai lasă-mi lumina aprinsă,
şi cerul ferestrei deschis,
când sufletu-mi bate la porţi eterne
şi trupul de frig mi-e cuprins.

Mai lasă-mi roua din zori
şi ploaia călduţă de mai,
când soarele, ascuns printre nori,
nu-mi mai sărută părul bălai.

Mai lasă-mi luna de-argint
şi nopţile albe, de dor,
când tăcerea are gust de absint
şi doar îngerii mai cântă în cor.

URMAŞI

Împărtăşim aceleaşi gânduri de-o viaţă,
am trecut prin ploaie, prin viscol, prin ceaţă,
ne-am avântat pe culmi
ce n-au fost umblate,
cu-acelaşi zâmbet pe chip,
cu-aceeaşi cruce în spate.

Ne-am sprijinit
rând pe rând, în ispite,
şi ne-am făurit vise noi
când cele vechi au fost risipite;
am renăscut din cenuşă, apă şi foc,
am păstrat în noi credinţa,
chiar şi în noaptea adâncă,
sub cerul cu stele fără noroc.

Am făurit noi altare
pe vechi ruine şterse de timp,
ne-am plâns durerea în pumni,
şi-am luat-o de la capăt zâmbind;
am rupt lanţuri vechi,
şi-am dărâmat ziduri de fier,
ne-am îndreptat paşii-ncercaţi
spre zări unde Sfinţii nu pier.

Ne-am înfrăţit cu străbunii
ce zac astăzi sub glie,
căci sângele lor
îşi strigă, şi-acum, durerea-ncă vie -
le-am preluat Crezul
şi lupta lor dreaptă,
căci vremea a sosit,
şi Ţara nu mai aşteaptă.

ANOTIMPURI

Îmi bate Primăvara-n geam
cu dalbe flori pe tânăr ram,
cu aripi dârze de cocori,
şi trilul mierlelor, din zori.

Mă cheamă Vara pe câmpii, 
prin lanuri coapte şi-aurii, 
mă prinde iar în mreaja ei
cu-aroma florilor de tei.

Şi Toamna mă îmbie iar
să trec al roadelor hotar,
şi să mă-nfrupt încă o dată
la masa-i vastă şi bogată.

Iarna îmi pune la picioare
covor de-argint, sclipind în soare,
şi mă îmbracă făr' de veste
ca pe crăiasa din poveste.