miercuri, 19 decembrie 2012

Whitesnake - Is This Love - Video Dailymotion

Whitesnake - Is This Love - Video Dailymotion

POEM NOCTURN






Mă întreabă noaptea de tine,
nu ştie că nu eşti lângă mine,
nu ştie că sufletul tău
e-atât de departe de-al meu.

Mă întreabă luna de noi,
nu ştie că nicicând n-am fost "doi",
nu ştie că inima ta
nu bate pentru a mea.

Mă întreabă stelele iar
de ce mi-e cântul amar,
ele nu ştiu că dorul de tine
smulge viaţa din mine,
nu ştiu că sufletul meu
tânjeşte după al tău.

Si rătăcesc ,de nebună,
sub ceru-nstelat, sub clar de lună,
umblând pe căi ce-mi sunt străine,
vrând să găsec drumul spre tine.

Dar totul e în zadar,
şi speranţele în lacrimi dispar;
când soarele pe cer se arată,
adorm cu tine-n gând
...încă o dată.

marți, 18 decembrie 2012

TE STRIG







Te strig mereu în mintea mea,
şi-aş vrea să-mi dai iubirea ta.,
şi-aş vrea să rămâi  lângă mine,
în zile triste şi senine.

Te strig, mereu, în miez de noapte,
şi te alint, în gând, cu şoapte,
şi-aş vrea să te am lângă mine,
să te adorm cu vorbe line.

Te strig când aşteptarea doare,
şi visele-mi sunt la picioare,
când totul pare fără sens,
şi-n suflet am un gol imens.

Te strig mereu, fără oprire,
căci sunt flămândă de iubire,
căci însetez de dorul tău ,
şi-aş vrea să fii numai al meu.

luni, 17 decembrie 2012

HIM - The Sacrament mpg - Video Dailymotion

HIM - The Sacrament mpg - Video Dailymotion

INSOMNIE






Din colţul  meu privesc la lună;
nu vrea să-mi spună "noapte bună",
nu vrea să-ţi spună despre mine,
că mă gândesc mereu la tine.

Mă zgârie cu colţii ei,
mi-aduce-n minte ochii tăi,
şi-apoi mă lasă ,de nebună,
să mor de somn şi voie bună.

Pe margine de-acoperiş,
tot umblu-n sus, şi-n jos, târâş,
cu gândurile prinse-n rime,
şi îndreptate către tine.

Doar frigul mi-este camarad,
când rănile prea rău mă ard,
şi doar un lup din depărtare
îmi mai răspunde la chemare.

duminică, 9 decembrie 2012

NU MÃ MAI MINT





Nu te mai caut printre vise,

azi rănile îmi sunt deschise,
azi totul pare în zadar,
şi am rămas c-un gust amar.

Azi nici măcar nu mă mai mint
că-ţi va păsa de mine-n timp,
şi că-ntr-o zi mă vei lăsa
să intru în inima ta.

vineri, 7 decembrie 2012

OBSESIE

Mă bântui ,uneori, în vis,
deşi ti-e sufletul închis,
deşi pui ziduri între noi,
chiar când vrei sa fim amândoi.

Si eşti mereu în gândul meu,
când îmi e bine sau mi-e greu,
mă urmăreşti întruna,
pas cu pas,
din soarele de vară
eşti tot ce mi-a rămas.

marți, 4 decembrie 2012

Pentru EL





Te-am invocat
în miez de noapte,
şi m-am rugat
să-mi fii aproape;
te-am invocat
 în gând şi-n vis,
sperând să fii tu
"cel promis",
şi te-am chemat
 în viata mea,
dorind să nu mai pleci
din ea.

Dar tu nu-mi răspunzi
la chemare,
şi golul din suflet
mă doare,
şi timpul trece
tot mai greu,
eu te tot chem,
tu...taci mereu.

PRIVIREA TA







Aş vrea s-ajung la tine
dar nu pot,
din suflet, inimă şi minte,
aş vrea să mi te scot.

Să trec, azi, mai departe
atât de mult aş vrea,
dar mă opreşte-n loc,
mereu, privirea ta.

TE-AM PIERDUT





Te-am pierdut în ziua de ieri,
când cerul era prea sus,
când sufletul mustea de dureri,
când doar teama
sălăşluia în inima mea,
când pe cerul vieţii mele
nu lumina nicio stea.

Dar te păstrez mereu în vis,
şi-adânc în suflet
te-am închis,
şi te stropesc, ades,
cu lacrimile mele
ce-au învăţat să curgă
sub cerul plin de stele.

VIS DE TOAMNÃ

Imi plouă în suflet,
îmi plouă în gând,
şi-ncă o toamnă
petrec aşteptând
să imi apari
la usă, în zori,
să-mi umplii viata
de zâmbet şi culori.

Incă o seară
se-aşterne uşor,
legănată de cântec,
îmbătată de dor,
iar noaptea-i prea lungă,
şi somnul greu
mi-e bântuit doar
de chipul tau.

Din copacul
dorintelor mele
încă un vis
se desprinde alene
şi piere purtat
pe-aripi de vânt,
iar eu rătăcesc
între cer şi pământ.

RENUNŢARE

Azi nu mă mai rog
pentru iubire,
şi pentru vise deşarte
cu iz de fericire.
Azi nu mai cred în iubire.

Doar zambete amare
mai am azi pentru tine,
şi nici nu te mai mint
că totul va fi bine.
Azi nu am chef de tine.

Nu mai văd totu-n roz,
ci doar în gri perlat,
căci şi-ultima speranţă
astăzi a sucombat.

Visul s-a spulberat.

sâmbătă, 27 octombrie 2012

SFÂRŞIT

In sufletele noastre
astăzi e doar furtună,
căci nu mai ştim de mult
ce-nseamnă o vorbă bună;
în sufletele noastre
golul se înfiripă,
căci dragoaste-a pierit
aproape într-o clipă.
Ne-au mai rămas tăcerea
şi-amintiri ferecate
în colţurile minţii ;
"povestea" e departe.

joi, 25 octombrie 2012

DIZABILITÃŢI

Sunt atât de departe de voi,
sunteţi atât de departe de mine,
deşi ne framântă aceleaşi griji şi nevoi
şi impărţim aceleaşi zile senine.

...Sunt atât de departe de voi.

Ne-mpiedicăm unii de alţii, in grabă,
şi-n grabă pornim mai departe;
n-avem timp să-l privim pe cel de lângă noi,
căci ne grăbim prea tare spre moarte.

...In grabă pornim mai departe.

Avem ochi dar nu mai vedem,
şi-avem urechi ce nu ştiu s-asculte,
iar buzele noastre-au uitat să se roage,
azi ştiu doar să profereze insulte.

...Avem urechi ce nu ştiu s-asculte.

miercuri, 24 octombrie 2012

NOI DOI

Noi doi am murit
din prea multa iubire,
cand doar iubire
era tot ce visam.

Noi doi ne-am mistuit
de focul dorintei nesfarsite,
cand nici unul nu mai stia
unde se termina el
si unde incepe celalalt.

Noi doi ne-am iubit
c-o iubire nebuna;
si am ars si am ras,
...si am plans.

marți, 23 octombrie 2012

AZI

Azi te-am lasat in urma mea,
nu ma mai doare lipsa ta,
in suflet vantul nu mai bate
si nu-mi pasa ca esti departe.

Am invatat din nou sa zbor,
caci aripile nu mai dor
si ceru-mi pare mai aproape,
cu mintea il ating in noapte.

Azi viata are iar culoare,
pe strada mea e numai soare,
furtuna-i doar o amintire
la fel ca si a ta iubire.

luni, 21 mai 2012

ULTIMATUM






Nu mai vreau minciuni
la ceas târziu,
căci timpul curge iute
şi nu-l pot ţine-n frâu,
iar viaţa se prelinge
prin mine câte-un pic,
aşa că îmi doresc
iubire sau...nimic.

luni, 30 ianuarie 2012

LECŢIE DE IERTARE




Te iert, şi invăţ să mă iert şi pe mine,
pentru-a putea trece
mai departe,
lăsând, în urmă,
doar gânduri de bine
pentru tine.

Învăţ să iert şi firea noastră,
mult prea slabă,
ce ştie, într-o singură
îmbrăţişare,
să consume iubirea
...în grabă.

miercuri, 11 ianuarie 2012

...DE SUFLET

Mi-e sufletul fărâmă
de lut şi de lumină,
de miez de zi şi noapte,
de strigăte şi şoapte.

Mi-e sufletul izvor
de lacrimi şi de dor,
de cântec şi tăcere,
de pace şi durere.

Mi-e sufletul ocean
de vise ce , în van,
se vor realitate,
între viaţă şi moarte.

marți, 10 ianuarie 2012

RESTART




Şi căutarea mi-a fost iar în van,
şi amintirile sunt tot ce am,
pe calea asta, atât de-ntortocheată,
nu cred că te voi mai găsi vreodată.

Însă nu am de gând să mă opresc din drum,
şi pân' s-or face toate lacrimile scrum,
am să tot alerg în căutarea ta,
sperând c-o să apari, cândva, în calea mea.

EXILATĂ

 De ne-iubire mi-s zilele incerte, și nopțile prea lungi, cu stelele inerte. De-atâta tăcere, timpan-mi pulsează doar de durere, și-n colțul...