COŞMAR

V-am uitat glasul,
nu vă mai ştiu pasul,
se-aude doar ceasul
ticăind monoton,
şi universul îmi pare
pustiu, monocrom.

Nu mai înfloresc flori
spre soare, în zori,
copii nu mai râd,
îngerii nu mai cântă,
azi totul îmi pare absurd,
mă-nspăimântă.

Chipuri mă privesc
doar din poze uitate,
şi-mbrăţişări calde
nu mă-ntâmpină-n noapte;
nici gânguritul suav
nu-mi însoţeşte visul,
a murit bucuria,
azi doar mimez râsul -
din nesfârşitul coşmar
mă trezeşte doar plânsul.

P.S: Fiicelor mele...Mă rog pentru ziua în care Dumnezeu vă va readuce lângă mine.

(29 dec. 2017)