- MAI NAŞTE-MĂ, MAMĂ, O DATĂ !

- Mai naşte-mă,
Mamă, o dată...
acum, la ceas de înserare,
când simt
că şi-ultima speranţă moare,
şi chiar şi aerul mă doare!

- Mai naşte-mă,
Mamă, o dată...
fără durere, fără lacrimi,
dar într-o lume nouă,
fără patimi,
bazată pe credinţă şi pe datini!

- Mai naşte-mă,
Mamă, o dată...
şi-ascunde-mă, cât mai departe,
de toţi vrăjmaşii cei vicleni,
ce mă împing astăzi spre moarte
cu arme crude şi deşarte!

- Ascunde-mă , cât mai departe!

- Mă pune sub un colţ de cer,
unde nici visele nu pier,
unde durerea nu ajunge,
şi moartea nu ne mai atinge!

- Mai naşte-mă, Mamă, o dată...

(2 nov. 2017)

CATHARSIS

Azi smulg cuvintele
din mine,
le strig prin munţi,
şi spre coline -
vreau să mă vindec, azi,
de tine.

Azi smulg cuvintele
cu rost,
căci vreau să-ngrop
tot ce a fost,
şi vreau să uit
dureri trecute,
ce m-au udat
cu lacrimi multe.

Azi smulg cuvintele
din ploi,
şi nu mai privesc
înapoi,
păşesc grăbită
înainte,
departe de trecut
şi-aducerile-aminte.

(29 oct.2017)

TE ŞTIU...

Te ştiu ca pe o carte veche...
eşti mincinos fără pereche;
fără pereche-n răutate,
tu perorezi despre dreptate,
credinţă milă şi iubire,
când scuipi, în jur, nefericire.

Te ştiu mai bine decât crezi...
te-am disecat , fără să vezi,
vrând să găsesc,
în a ta fiinţă,
aşa-numita "conştiinţă".

Dar n-am găsit aşa ceva;
nici Machiavelli n-ar putea
să te întreacă-n viclenie -
ţi-ai pavat drumul cu cadavre,
doar ca să-ţi fie bine ţie.

Te ştiu bine, dar de curând;
mi-ai devenit "călău" pe când
credeam în bunătatea ta...
dar tu erai o piază rea.

(29 oct. 2017)

DEŞTEAPTĂ-TE, FEMEIE !

- Deşteaptă-te , femeie,
din somnul de pe urmă,
căci ceata bărbătească
e "haită", nu e "turmă"! ...
Cu toţii-s "mieluşei"
la prima întâlnire -
când s-au văzut cu "actul",
vânează în neştire.

- Deşteaptă-te , femeie,
din somnul cel de plumb!...
Când tu-ţi hrăneşti sugarul,
ei se gândesc la ...fund;
dar nu al tău...Stai calmă!...
Al vecinei de jos -
o "piţi" languroasă,
cu mersul unduios.

- Deşteaptă-te , femeie,
din somnul inocent!...
Tu îl aştepţi la masă...
el, după desert, alene
fumează-acum un Kent;
şi după o savarină
atât de savuroasă...
"- Friptura ta e fadă,
şi ciorba cam ...apoasă. 

Şi ...Vezi că n-arăţi bine,
şi iar te-ai îngrăşat,...
- De ce-ţi stă păru-aiurea?
- Zici că l-ai coafat?...
- Azi a fost ziua ta ???
- Of! Aşa e! Am uitat!...
Las c-o serbăm la anul...
Am fost cam ocupat.
- Ştii , seful îmi dă sarcini
în plus, de la o vreme...
- Fii rezonabilă şi tu!...
Cred că mă culc devreme.

- Deşteaptă-te , femeie,
din somnul mormântal! ...
El e la promenadă,
tu stai ,azi, în spital -
copilul ţi-e bolnav,
tu veghezi lângă el,
şi-ţi căinezi bărbatul
"cuminte" şi "fidel":
"- Săracul!...Nu mai are
cămăşile călcate...
S-a terminat mâncarea...
- Şi ce-o face la noapte?
Zicea că-l doare capul,
şi crede c-a răcit,
s-a şi-nvoit o zi...

Bine că n-a venit!"

- Deşteaptă-te, femeie, din...
Nu. Mai bine, dormi!...
I-ai închinat toţi anii...
-Ce rost să te întorni
din drumul tău smerit ?...
Când oasele te dor,
şi părul ţi-a albit -
deşi-l vopseşti adesea,
el e nemulţumit.
În timp ce gându-ţi zboară
la nepoţi şi copii,
prin mintea-i se perindă
blonde...şi arămii.

După o vreme...

Preotul: "- Veşnica ei pomenire!"
Soţul - "Dumnezeu să o odihnească!"

După 5 luni, 3 săptămâni şi 2 zile...

Acum, să dăm de ştire
că... " Sunt un văduv tânăr
şi cu puţină stare,
şi doresc să fac cunoştinţă
cu o doamnă bine,
trecută de 40 de ani,
pentru prietenie sinceră,
posibilă însurătoare.
Doamnele interesate 

pot suna la 0745...382.
Rog SERIOZITATE."

(19 oct.2017)

P.S: Această poezie este un "pamflet", şi trebuie tratată ca atare.

NU PLÂNGE INIMĂ !

- Nu plânge inimă! Nu plânge!...
C-o să te-neci în râu de sânge;
până şi cerul azi mă strânge,
şi aerul nu-mi mai ajunge.

- Nu plânge inimă!
Nu plânge!...

- Mai bine roagă-te-n surdină,
Celui ce veşnic ne alină,
ca să dea norii la o parte,
şi să ne smulgă ,azi, din moarte.

- Hai, roagă-te
şi zi, şi noapte!

- Nu plânge inimă pribeagă!...
Că nimănui
nu i-ai fost dragă
îndeajuns, cât să te ţină
ferită de-ntuneric,
scăldată în lumină.

Dar Dumnezeu te-aşteapă
la cap de drum şi vis...
Nu mai pierde o viaţă
visând la "Cel Promis"-
în viaţa asta crudă,
n-a fost să-l întâlneşti ;
finalu-i trist adesea...
nu ca cel din poveşti.

(20 oct. 2017)

INTRUSĂ

De-a lungul timpului,
m-ai lovit de-atâtea ori...
neîncetat şi fără remuşcări.
Aveai suflet de piatră,
credeai că am la fel;
fugind după himere,
făcuseşi preş din el -
uitat în faţa uşii,
mereu te aştepta,
să-ţi scuturi praful zilei,
când veneai de la "ea".

Şi orice-mbucătură
o-nghiţeam printre lacrimi,
căci eram o intrusă
în marea ta de patimi -
în marea ta de doruri
străine şi rebele,
trăiam doar pripăşită;
n-aveam loc între ele.

Cu "resturile zilei"
mă onorai ades,
când marea ta iubire
era pur interes.
Şi tot ades veneai
cu ifose străine -
când te-ndulceşti aiurea,
nu-i bun ce-ai lângă tine;
atunci găseai pricină
în orişice oftat,
să îmi serveşti reproşuri mii
pe-aerul expirat.

(20 oct. 2017)

BRUMAR

- Ascultă! ...
Cerul mă picură cu îndârjire,
şi toamna
m-a învăluit în amorţire,
mi-a aninat în plete
doar frunze ofilite,
şi m-a uitat pe-alei
stinghere, pustiite.

- Priveşte! ...
Astăzi şi ceru-i trist,
şi-atât de plumburiu,
soarele s-a-mbufnat -
nu e deloc zglobiu;
pe crengile golaşe,
vrăbiile zgribulite
nu mai au energie
nici să se mai irite.

- Simţi? ...
Câte-un vânt mai rebel
se umflă prin paltoane,
mai smulge pălării,
sau suflă prin burlane,
şi mătură pământul
cu-alai de frunze moarte -
le poartă ,în vârtejuri,
prin gardurile sparte.

- Haide! ...
- Dă-mi mâna! Hai acasă!...
Vom sta lângă fereastră,
vom bea un ceai fierbinte,
şi vom mânca plăcinte -
cu mere, sau dovleac,
rumene, cum ne plac;
ne-om pierde-n amintiri,
cu pierderi, şi iubiri,
când ziua se va stinge,
vom râde...şi vom plânge.

(12/14 oct. 2017)

DEZERTARE

Te-am plăsmuit, în aşteptare,
te-aş fi gustat, fără hotare,
dar ai rămas în depărtare -
mi-eşti fructul veşnic interzis.

Te-nchipuiam doar veselie,
dulce ca mierea, apă vie -
n-aş fi crezut, nicicând, că ţie
doar lacrimile-ţi sunt pe plac.

Te-ai dovedit a fi blestem,
nu te mai vreau, nu te mai chem,
rămâi cu nimbul tău etern ...
tu - absolută, eu - relativă.

- IUBIRE, tu !
...eu ,azi, renunţ.
Nu mai aştept, şi te denunţ
că m-ai pierdut pe-a ta cărare...
- Te pup!...de-aici, din depărtare.

(9 oct. 2017)

REFUGIU

Cu tălpile goale,
păşesc pe urmele Tale,
şi Te mai strig la răstimpuri,
când durerea răzbate şi- n gânduri.

Cu braţele goale,
tot rătăcesc pe drumul meu,
ce se anunţă tot mai greu
şi plin de piedici mai mereu.

Cu sufletul neîmpăcat,
nu mă opresc din căutat,
visând mereu la împlinire,
când viaţa-mi dă nefericire.

Cu trup şi suflet -- pustiite,
îmi plâng vlăstarele răpite,
şi-n faţa zilelor cernite
mă pierd în amintiri iubite.

(1 oct. 2017)

UNHAPPY END...

Trăiai cu prea multe secrete...
eu mă refugiam în lumea mea de epitete,
şi drumul în doi s-a terminat
într-un ocean plin de regrete.

Singurătatea-n doi a fost prea grea,
şi n-am putut ierta trădarea ta,
aşa c-am vrut să ieşi din viaţa mea --
nici astăzi nu regret plecarea ta.

Deplâng doar timpul irosit,
şi amintirile cu gust de-absint,
în suflet rănile-s prea multe --
iubirea nu mai pot s-o simt.

(15 iulie 2017)

CONFESIUNE (II)

Privesc adesea la stele,
vă caut cu dor printre ele,
şi-aş vrea la piept să vă strâng,
să nu vă dau drumul nicicând,
dar adorm cu voi
doar în gând.

Şi patul mi-e clădit din suspine,
iar voi adormiţi în braţe străine,
departe-s de voi,
voi rupte-aţi fost de mine,
şi-o punte de lacrimi
între noi, azi, se pune.

Dar lacrimile sunt deşarte,
căci inimile-s goale, moarte,
durerea rămâne fără ecou -
"nebunul" se crede astăzi erou.

Până şi cerul pare-ncremenit,
de haosul din lume e uimit,
şi clipele se cern încet
către un sfârşit incert.

- Ajută-mă, Doamne, să iert!

- Ajută-mă să-ntorc obrazul,
şi să nu frâng, mâine, grumazul,
celui mândru şi fără minte,
ce-şi bate joc de cele sfinte!

(9 iulie 2017)

POVESTEA CĂPCĂUNULUI

A fost odată un Căpcăun,
mândru de el şi cam nebun;
era bogat în datorii,
scuipa minciuni, făcea prostii.

Şi precum Zmeul din poveste,
s-a apucat, fără de veste,
să fure pruncii de la sân,
ducându-i pe-un tărâm păgân.

Lacrimi de mamă şi copil
curgeau şuvoi, dar inutil -
hapsânului nici că-i păsa,
şi se mândrea cu fapta sa.

Şi se bătea cu pumnu-n piept,
că este cult, şi că-i deştept -
credea că-n veci nu va plăti
durerea bieţilor copii.

VA URMA...

CONFESIUNE (I)

- M-ai uitat , Doamne, pe cărare...
pe cărarea durerilor,
în tăcerea serilor,
înecate doar în lacrimi,
încărcate doar de patimi.

- M-ai uitat, Doamne...

- M-ai lăsat iar la răscruce,
doborâtă de-a mea cruce,
cu sufletul pustiit,
cu trupul greu ofilit,
strivită de doruri grele
după copilele mele.

- M-ai lăsat iar, Doamne...

- M-ai pus iarăşi la-ncercare,
mă căleşti cu foc şi sare,
cu nisip , cu scrum şi vânt -
vrei să mă rupi de pământ.

(8 iulie 2017)

Carla's Dreams - Pana La Sange | Official Video

Cu dedicaţie...

Ai pierdut trenul, domnule! 
Ai pierdut "ultimul tren"...de "gură -cască", şi de fraier ce ai fost. Mai ales fraier.
Dar , nu-i nimic! Poate va mai trece vreo "droaşcă" mai încolo...şi dricul mai târziu. Pe acela îţi garantez că nu-l vei pierde, nici dacă ai vrea. 
Hai pa! Adio...şi n-am cuvinte!


Fără stimă,

Fosta...

FARISEU

Te străduieşti să mă-nveţi ura,
aruncându-mi în faţă noroiul, veninul şi zgura,
îngrămădind nori negri, din nou, pe cerul meu,
şi m-ajunţi "creştineşte" să-mi fie tot mai greu.

Cu Dumnezeu pe buze, îmi dai zilnic ultimul sărut,
şi totu-mi pare o glumă proastă, căci universul parcă-i slut,
şi Dumnezeu parcă nu mai aude, şi nu vede,
că sufletul mi-e obosit şi speranţa-mi uşor se pierde.

Tu, noul fariseu, mă potopeşti cu palme, sfinţite de versete,
şi-mi vine să te trimit ades la locul de origine,
însoţit de-o ploaie de epitete;
căci până şi răbdarea-mi are un sfârşit,
ipocrizia-mi provoacă scârbă,
iar tu ai un tupeu de nesimţit.

Îmi pomeneşti cam tardiv de iubire,
când m-ai saturat prea mult cu nefericire,
când zilnic mă convingi că e loc de mai rău,
şi vrei să-mi smulgi şi-ultimii doi stropi de viaţă
rămaşi, azi, în paharul meu.

(26 martie 2017)

TU ŞTII...

Tu ştii doar să distrugi minuni,
să faci "tâlhari" din oameni buni,
şi mame îneci în suspine
doar ca să-ţi fie ţie bine.

Tu ştii s-aduni venin cu rost,
şi scuipi casa ce cuib ţi-a fost
atunci când nimic nu aveai,
şi-n bătaia vântului stăteai.

(ianuarie 2017)

CÂND...?

- Când am uitat să uit ?
- Când am uitat să iert ?
- Când am uitat să râd,
şi-am învăţat să cert ?

- Când am uitat că cerul,
în fond, este senin,
că norii vin şi trec,
dar stelele rămân;
că viaţa e frumoasă,
şi când simţi că te frângi,
că soarele răsare
chiar dacă râzi...sau plângi?

- Când am uitat că Domnul
mi-e singurul liman,
că doar El e statornic,
şi nu-L iubesc în van?

(5/6 dec. 2016)

UITATĂ... ÎN EXPECTATIVĂ

Mă întâmpini c-o iubire tardivă,
acum, când sufletul mi-e barcă
aflată în derivă,
căci în expectativă
prea mult timp m-ai lăsat -
nu ţi-a păsat de mine,
erai prea ocupat.

Am stat prea mult cu sufletul deschis,
uitată, la răscruce,
pe margine de-abis,
şi tot ce mi-ai promis
erau doar vorbe goale,
căci doar chipuri străine
se perindau prin visele tale.

Aşa c-am rupt tăcerea
şi-am sfâşiat durerea,
mi-am şters obrazul ud,
şi-am renunţat să lupt -
am renunţat la vise
clădite pe nisip,
şi-nvăţ ,iar, să gust viaţa,
cu zâmbetul pe chip.

(nov. 2016)

CU TOAMNA DE MÂNĂ...

Cu toamna de mână,
azi îmi simt sufletul de chihlimbar;
conglomerat de răni, 
şi lacrimi şi tăceri -
înveliş peste înveliş
cu gust amar.

Cu toamna de mână,
păşesc pe frunze moarte, ruginii,
şi mă simt şi eu o frunză,
veşnic în derivă,
şi te întreb: mai ştii
când eram primăvara ta,
şi-ţi ajungea iubirea mea?

Cu toamna de mână,
simt frigul cum creşte în noi -
o adevărată iarnă polară,
ce se înfiripă prematur
şi se împarte la doi.

(20 oct.2016)

NOI, FETELE...

Noi, fetele, creştem mândre sub soare,
ca fecioarele din poveste,
şi ne visăm, de mici, neveste
cu copii agăţaţi de poale.

Însă bărbaţii lumii
ne vor sub raza lunii
o noapte...sau mai multe,
nu vor iubiri eterne,
şi nu ştiu să ne-asculte.

(iulie/aug. 2016)

TOAST

Am rămas defectă...
şi viaţa nu e perfectă,
doar îndoiala mă macină, infectă,
mă rupe din calmul divin.

Şi-aş vrea o cupă de vin,
durerea din suflet s-alin,
pe-altarul uitării s-o-nchin,
sub cerul pudrat cu stele.

Şi s-adorm cu tâmpla senină,
vegheată de luna plină,
scăldată în alba-i lumină,
când totu-n mine s-a liniştit.

(sept. 2016)

FREAMĂT DE ARIPI

Îmi agățasem aripile-n stele, 
căci voiam să rămân 
printre ele,
și-adormisem,
uitată, pe-un colț de lună;
doar vântul îmi șoptise
"Noapte bună''.

Cufundată fiind
în noaptea-mi de visare,
m-a smuls din reverie,
în zori, a ta chemare;
și glasul tău,
purtat de vânt,
m-a readus la viață,
din somnul meu adânc.

Te-am zărit așteptând,
uitat, pe-un vârf de munte -
aveai ochi mari
și aprigi,
și aripile frânte;
și răni în suflet -
o mulțime aveai-
ai fi vrut să zbori,
și nu mai puteai.

Și-atâta dor
purtai în privire,
că mă durea
dorul din tine,
și-am început să plâng
în locul tău,
căci inima ta
bătea în pieptul meu.

Și mi-am deschis iar
aripile-n vânt,
cu secera Lunii
aripă secerând,
și ți-am întins-o-n grabă,
pe față
c-un zâmbet forțat,
căci mă durea
aripa lipsă,
și sângele curgea
neîncetat.

Tu ai luat-o zâmbind,
și-apoi, cu mâna stângă,
mâna dreaptă
mi-ai prins,
și-atingerea ta
durerea din mine a stins;
și-am pornit amândoi,
în freamăt de aripi, usor,
spre cerul înalt,
purtați de-același dor.

SENINĂTATE

Am spart clepsidra,
în sfârşit,
căci ,ce-mi doream
azi, am găsit,
şi-i dau vieţii
drumul în voie,
să mă poarte
prin vânt sau ploaie,
prin soare, ceaţă,
sau furtună -
în mine râde
voia bună.

Mi-e viaţa plină
de minuni,
ce îmi zâmbesc
cu ochi senini,
şi mă întâmpină,
în zori,
cu chipuri fragede
de flori,
cu râsete de îngeri dalbi,
înveselind
pereţii albi.

(10 aprilie 2016)

NOPŢI ALBE

Săruturi de fluturi
simt iar pe obraji,
când mă-ntâmpini,
în noapte,
cu ochii tăi calzi,
şi leagăn îmi fac
din braţele tale,
mă las iar purtată
pe-a dorului cale.

Şi noaptea îmi pare,
din nou, mai frumoasă,
când doar luna-i părtaşă
la dragostea noastră,
şi ţese un văl
cu razele-i albe,
ne-mbracă în el
trupurile calde.

În suflet şi trup,
mereu îngemănaţi,
noi ne cântăm iubirea
în zorii revărsaţi,
şi dorul ni-l purtăm
prin marea de lumină,
visând la înc-o noapte,
sub cer, cu lună plină.

(28.03.2016)

NOAPTEA

Se destramă lumina pe culmi,

cu irizări stranii, din alte lumi,

şi cerul e gata să păşească spre noapte,

natura se umple de taine şi şoapte.

Stele răsar din neguri de dor,

când luna răsare îi cântă în cor,

şi râd înspre pământ, la ore târzii,

când doar îndrăgostiţii îşi mai fac mărturii.

Îngeri diafani coboară din Rai,

să facă pat, din aripi, copiilor bălai;

se-aşează iar de pază, mereu neobosiţi,

la căpătâiul celor săraci şi osteniţi.

(23/25 ian. 2016)