luni, 18 aprilie 2011

PE DRUM

Pe drumul ăsta greu
mă regăsesc mereu,
căzută la pământ,
în drum,către mormânt.

Pe drumul ăsta lung
şi lacrimile pier,
şi nu-mi mai găsesc locul
între pământ şi cer.

vineri, 15 aprilie 2011

PROMISIUNE






Adormi aici, la pieptul meu,
în noapte voi fi scutul tău,
şi ziua îţi voi fi liman,
să nu-ţi pară lupta în van.

Te voi veghea ca până azi,
am să te-ajut când o să cazi,
şi sufletul am să-ţi alin,
când de durere va fi plin.

joi, 14 aprilie 2011

UCISĂ







Pe aripi de vis
pluteam ucisă
de un sărut demult primit,
şi ochiul închis
se zbătea uimit,
sub pleoapa încinsă
de-al somnului dor.

miercuri, 13 aprilie 2011

ÎNCOLŢITĂ

Mi-e trupul azi
plin de durere,
şi sufletul
rupt de tăcere,
mi-e mâna
mult prea încleştată,
pe crucea grea,
cioplită-n piatră.

Pe degete
am numai sânge,
şi-aş vrea să pot,
dar nu pot plânge,
aş vrea să scap,
dar nu am unde,
sunt încolţită azi
de umbre.

luni, 11 aprilie 2011

M-AI UCIS



M-ai ucis cu uitarea,
şi nu mai suport depărtarea,
şi nu mai ştiu
cum să te-ajung,
o ultimă dată,
la piept să te strâng.

M-ai ucis cu tăcerea,
şi ţi-am uitat mângâierea,
şi nu mai vreau,
în gând să te chem,
tot aşteptând
să-mi dai un semn.

luni, 4 aprilie 2011

DEMON





Păşeşti uşor spre mine
din colţul tău de noapte,
şi sufletu-mi se pierde
înlănţuit de şoapte.

Mă prinzi uşor de mână,
mă tragi încet spre tine,
şi când mă prinzi în braţe,
mă faci să uit de mine.

Eşti ca un demon crud
ce sufletu-mi îmbată,
mereu mă lupt cu tine,
dar nu-nving niciodată.

Mă faci iar să mă pierd
în tine şi în noi,
şi-apoi iar mă ucizi
cu ochii-ţi reci şi goi.

EXILATĂ

 De ne-iubire mi-s zilele incerte, și nopțile prea lungi, cu stelele inerte. De-atâta tăcere, timpan-mi pulsează doar de durere, și-n colțul...