Alerg prin stepa ninsă
cu viforul pe urme;
am gheaţă în priviri,
privirile spre culme,
un cer cu mii de stele
întins deasupra mea,
şi-acelaşi foc lăuntric
ce arde-n lipsa ta.
Mirosul tău îl port în nări -
mă poartă către depărtări,
când urmele îţi sunt prea şterse
pe nesfârşitele cărări;
şi nu-mi mai stă nimic în cale
când vreau alături să te am,
străbat şi munţi şi văi, de-odată,
şi piedicile sunt în van.
Doar lângă tine îmi e bine
şi liniştea o simt din nou -
îmi izvorăşte dinspre tine,
o sorb doar de pe chipul tău.