ANDROGIN

Te-am căutat adesea cu gândul,
ţi-am urmărit şi pasul, şi gândul,
ţi-am jinduit privirea, şi mângâierea,
ţi-am ascultat glasul, tăcerea.

Te-am căutat chiar şi-n vis,
cu inima caldă, cu suflet deschis,
sperând să te am lângă mine,
să te cânt în versuri şi rime.

Te-am căutat, fără oprire,
visând la acea întregire,
când vom fi unul, nu doi,
şi cerul va zâmbi pentru noi.

ÎN ZORI

Când disperarea zorilor
nemângâiate
se zbate-n braţele nopţii
întârziate,
mă preumblu,
pe poteci neumblate
cu pasul, cu gândul,
cu visele toate.

Tot rătăcesc pe câmpii
împânzite de rouă,
călăuzită de-albul luceafăr,
însoţită de luna nouă,
şi plâng pe la răspântii,
când viaţa-mi rupe sufletu-n două.

Şi-atunci încremenesc
o clipă-n aşteptare,
cu ruga iar pe buze,
ca ultimă scăpare,
şi îmi arunc iar ochii
cât mai departe-n zare,
să văd înmugurind
un răsărit de soare.

DEZIDERAT

Mai spune-mi că vrei să rămân
o clipă, în plus, lângă tine,
că-n lipsa mea nu ţi-e deloc bine,
şi te sufocă un dor nebun.

Mai spune-mi c-ai vrea să stau
o viaţă-ntreagă, şi-o veşnicie,
că vrei să-ţi fiu alături doar ţie;
doar ţie, iubirea să-ţi dau.

...FĂRĂ INIMĂ

Astăzi depun armele.
Nu mă mai lupt cu amintirile tale,
nu-mi pasă dacă tăcerea-mi te doare;
vreau doar să plec mai departe.

Renunţ să te mai aştept.
Ştiu că nu-ţi pasă dacă plec,
aşa c-o iau pe calea mea;
nu mai rămân pe strada ta.

O iau, din nou, spre răsărit.
Am mult de mers, şi-am obosit,
dar nu m-abat din drumul meu;
şi nu cedez la plânsul tău.

Doar vântul mă mai însoţeşte,
şi pletele îmi răvăşeşte,
şi camarazi îmi sunt, pe drum,
un înger rău şi unul bun.

Cu ei împart, cu dărnicie,
zile şi nopţi, şi-o veşnicie,
şi-ncerc să uit, în zilele senine,
că inima mea e la tine.

ÎNDEMN

Să rupem tăcerea,
să-nfrângem durerea,
şi zidul de gheaţă
să-l topim cu foc,
să umplem cu flori
grădinile vieţii,
când timpul nebun
nu mai stă în loc.

AŞTEPTARE

Şi totu-i iarăşi în zadar,
căci gustul vieţii e amar,
când visele, în zori, dispar,
odată cu stelele nopţii.

Şi totul pare fără rost,
şi n-o să ştim cum ar fi fost
o viaţă fără iz anost,
trăită-n doi, până la capăt.

Şi totul este iarăşi trist,
şi nu cred c-o să mai rezist,
sub cerul greu, de ametist,
ce îmi apasă anii tineri.

Căci totul merge spre sfârşit,
şi liniştea nu mi-am găsit,
şi timpul a încremenit
tot aşteptând ploaia iubirii.

Şi-mi umplu clipele cu rugi,
când, în trecut, tu iarăşi fugi,
şi-absenţele îmi par prea lungi,
şi mă îneacă, iar, tăcerea.

Şi atunci rup timpul în două,
şi-ncep să scriu poveste nouă,
pe fila scăldată în sânge şi rouă,
şi sufletul mi-l pierd printre nori,
şi-aştept alte nopţi... şi-alte zori.

MI-E DOR...

Mi-e dor de tremurul mâinilor
ce se căutau, în noapte, înfrigurate,
mi-e dor de şoaptele buzelor însetate
ce fremătau de dor,
vrând să se-adape.

Mi-e dor de tăcerea ochilor înlănţuiţi,
ce se topeau în gânduri fierbinţi,
când eram unul, nu doi,
când nu mai era nici spaţiu,
nici timp, între noi.

Mi-e dor de lumina ce ne lucea-n privire,
când respiram doar iubire,
când tot ce conta era dragostea noastră,
când doar ramuri înflorite
ne băteau în fereastră.

RĂSĂRIT

Nu se mai zbate durerea în noi,
din cerul înalt,
azi, nu mai cad ploi,
doar soarele zglobiu
se mai împarte la doi,
când zorii ne găsesc
înlănţuiţi şi goi.
Doar el ne mai trezeşte
din frageda visare,
când valuri de lumină
dau iar năvală-n zare,
şi ochii ce tânjeau, 
cătându-se în umbră,
se-nlănţuie şi ei
în lumina cea blândă.
Surprinşi de răsărit
ne pierdem printre şoapte
şi, îmbătaţi de raze,
uităm iarăşi de noapte.

TREZIRE

Te las încă o dată şi plec,
nu ştiu dacă lipsa-mi te doare,
ştiu doar că speranţa-mi iar moare,
când soarele apune în zare,
şi nu mai cred în vise târzii.

Te las încă o dată şi fug,
căci timpul lângă tine-i pierdut,
chemarea-mi e doar un strigăt mut,
şi ai uitat de mine de mult,
şi nu mai aştept răspunsuri dorite.

Te las încă o dată şi pier,
înghiţită de noaptea adâncă,
evadând din cuşca prea strâmtă,
şi mă-ndrept către lumina cea blândă
a zorilor treziţi din visare.