...femei

Ne-am transformat
din flori în pietre...
ca să rezistăm 
sub privirile voastre şirete,
sub paşii voştri apăsaţi
când, fără remuşcări,
peste suflet şi trup,
în grabă, ne călcaţi.

Ne-am transformat
din îngeri diafani
în statui de granit,
dar nici în chinurile facerii
noi nu ne-am chircit
cum am făcut-o
sub ale voastre cuvinte
tăioase, scuipate,
ce ne-au ferecat în morminte...
sub ale voastre palme
primite pe-ascuns,
sau sub priviri de prunci
înecaţi...înecate de plâns.

De la neţărmurita voastră iubire...
unde-am ajuns???

Cu durerea încrustată pe chip
tot tragem de noi...
ne aruncăm spre ziua de mâine...
cu gândul la prunci,
cu grija pentru bucata de pâine...
cu vise ne-mplinite,
şi dorinţe de mult uitate,
nu ne-ntrebăm de ce şi cum,
vrem doar să păşim...
să păşim mereu ...mai departe.

Şi-am învăţat
să ne păstrăm zâmbetul pe faţă,
şi lacrimile doar în singurătate -
când pruncii-au adormit,
le rupem zăgazul ,în noapte,
şi, printre şoapte,
regrete şi suspine,
veghem naşterea zorilor...
şi ne rugăm pentru mai bine.

(13 feb. 2018)