VIS DE IARNĂ

Paralizase gându-n aşteptare,

şi timpul rămăsese suspendat,

fulgi grei cădeau din cerul de bazalt

în iureş ne-ntrerupt şi fără alinare.

Vuia pădurea de urlete răzleţe,

copacii adormiţi trosneau de ger,

natura-ncremenise iar sub cer

în somnu-i argintiu vegheat de troiene semeţe.

Priveam pierdută spre nori

cu fulgii topindu-mi-se pe faţă,

aveam şi trupul şi sufletul de gheaţă

şi visam la zile-nsorite şi pline de culori

SUNTEM VÂNDUŢI

Văzduhul e plin
de freamăt de aripi
pământul geme
de durere şi patimi;
pe-un colţ uitat de cer
lăcrimează tăcut,
un înger stingher –
priveşte buimac la marele haos
a fugit şi Sfântul Duh
din altar, afară, prin naos.

Copiii Domnului, turbaţi,
sfâşie bunici şi fraţi,
muşcă din ţară şi popor,
se hrănesc cu pruncii lor –
se hrănesc cu vieţi şi vise
şi au inimile-nchise.

‘Geaba le mai bate
Domnul, la fereastră,
căci sunt făr’ de inimi,
n-au sufletele-acasă –
le au moarte şi-ngropate
de un veac şi jumătate;
strigoi sunt doar,
şi morţi fără morminte -
ştiu doar să pângărească
şi lucrurile sfinte.

Pribegi fără de ţară ,
străini de Dumnezeu,
tot rup din trupul ţării,
doar „banul” le e zeu –
nu mai au mamă, tată,
nu mai au rădăcini,
şi îşi vând zilnic neamul
la Iude şi străini.

Suntem vânduţi
pe treizeci de arginţi,
iar de vom protesta,
vor face din noi sfinţi –
ne-or zăvorâ-n celule,
ne-or pune sub pământ,
să nu le amintim
că suntem un neam sfânt.

ŞI POATE CREZI…

Şi poate crezi că am uitat de noi,

şi poate crezi că nu mai suntem doi;

că visul nostru fraged iarăşi s-a spulberat,

ucis de-amurgul crâncen şi mult prea îngheţat.

Şi crezi că doar în poze

ne vom mai regăsi,

nebuni şi fără griji,

cu zâmbet de copii.

Şi poate crezi că şi ziua de mâine

mă va fura, în zori, de lângă tine,

şi-o să te trezeşti singur şi trist

sub cerul greu de ametist