REVERIE vs. REALITATE

Mai stai o clipă lângă mine...
astăzi nu mai suport durerea.
Lasă-mă să-mi cuibăresc
gândurile toate lângă tine...
sub privirea ta senină
mă simt, din nou, atât de bine.
Nu mă-ntreba nimic.
Vreau să tăcem împreună...
liniştea, împărţită la doi,
uneori e atât de caldă, atât de bună.
Mi-e sufletul ostenit de-ntrebări,
nici nu mai caută astăzi răspunsuri,
am aruncat dezamăgirile-n depărtări,
vreau să uit de trădări, minciuni şi neajunsuri.

Ascunde-mă la pieptul tău,
şi şterge-mi lacrimile-n somn,
când, din coşmarul meu cel rău,
mă voi trezi plângând... din nou.
Şi spune-mi că vei fi mereu
alături de sufletul meu,
chiar dacă drumu-n doi, spre cer,
e-atât de strâmt...şi-atât de greu.
Vreau să-mpărţim totul la doi...
vise şi zâmbete, şi lacrimi,
să ne creăm un colţ de Rai
în marea asta de durere,
de nebunie şi de patimi;
şi să trăim doar în lumină,
departe de prezentul haos -
căci lumea-i de-ntuneric plină,
şi răul nu mai ia repaus.

Şi-aş vrea...
O! Câte aş mai vrea...
Dar n-apăruşi în calea mea...
Te-am căutat... Nu te-am găsit...
şi sufletul mi-e obosit.
Dorinţele...le-arunc spre nori,
când noaptea se stinge în zori,
şi visele-mi se sting cu ea...
Dar, asta este viaţa mea -
o preţuiesc oricum ar fi...
chiar goală de prezenţa ta.

(15 ian. 2018)