Mai lasă-mă
să-mi înalţ cântul,
şi să cuprind cu el pământul,
chiar de sună a tânguire
despre durere şi iubire,
şi a-nvăţat, mult prea devreme,
că pentru "noi" nu mai e vreme.
Mai lasă-mă
să îmi port paşii
spre infinit, tot mai departe,
căci vreau să scap din lunga noapte -
din alba noapte-a vieţii mele,
înecată-n lacrimi grele.
Mai lasă-mă
să îmi port visul
pe tărâmul somnului,
căci, în lumea omului,
toate visele-s deşarte -
condamnate sunt la moarte.
Şi dacă visele îmi pier...
mai lasă-mi stelele pe cer,
mai lasă-mi vântul să adie,
şi sufletul să mi-l mângâie,
mai lasă-mi soarele din zori,
şi câmpul presărat cu flori.
Mai lasă-mi rugăciunea-n grai,
şi-n suflet...dorul după Rai.
(3 ian. 2018)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu