ZBUCIUM

Mă doare tăcerea,
şi nici mângâierea
nu poate s-ascundă,
în seara cea scundă,
gustul amar.

Nici zâmbetul searbăd
cules în treacăt
nu mă-nveseleşte,
căci ochiul vorbeşte
nicicând el nu minte.

Iar mâna rece,
uşor pe sân trece,
vrând parcă să frângă,
în palma stângă ,
al inimii suflu.

Dar fug tulburată,
încă o dată,
prin noaptea plânsă,
cu inima strânsă
şi te las în urmă.