Mă doare tăcerea,
şi nici mângâierea
nu poate s-ascundă,
în seara cea scundă,
gustul amar.
Nici zâmbetul searbăd
cules în treacăt
nu mă-nveseleşte,
căci ochiul vorbeşte
nicicând el nu minte.
Iar mâna rece,
uşor pe sân trece,
vrând parcă să frângă,
în palma stângă ,
al inimii suflu.
Dar fug tulburată,
încă o dată,
prin noaptea plânsă,
cu inima strânsă
şi te las în urmă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
.jpg)
Mi-e sufletul liman pentru toţi, dar inima îmi e înlănţuită, căci n-a gustat iubirea, şi n-a fost îmblânzită; căci răni a adunat... -
Şi-au îndreptat pomii braţele albe spre cer, în rugi de flori cu parfum de mister, sub ploaia uşoară de primăvară - îşi plămăde...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu