ÎN LIMITA NORMALITĂŢII

Gândirea mea este normală,
...atunci când nu sunt plictisită;
când sunt stresată
intră-n comă,
şi la răstimpuri aberează,
e veselă şi se distrează,
cuvintele nu mai au noimă.
E ferecată în ospiciu
în camera "filosofie"
şi ţipă, strigă,
şi se-ntreabă:
"-De ce e viaţa cenuşie?"
E sănătoasă,
şi bolnavă,
şi ia ideea la mişto,
şi-ar vrea adesea,
prin clonare,
să facă oameni indigo.
Gândirea mea
e obosită de orele pierdute-n van,
şi-ar vrea ades,
să se ascundă, în colţ,
după un paravan.
Se şi autoflagelează,
pierzându-se printre prostii,
este infirmă,
nu creează,
şi-are lentile fumurii.