Cuvintele
mă chinuiau în gând,
căci erau mult prea grele,
şi pline de pământ,
căci erau mult prea arse,
ascunse-n scrum erau,
cuvinte blestemate,
în zori, prea mult dureau.
Aş fi vrut să le smulg
din colţurile minţii,
de-aceea-i invocam
în noapte, pe toţi sfinţii.
Erau cuvinte
de dincolo de cuvinte,
şoptite de îngeri,
ferecate-n morminte,
scrijelite pe lespezile
roase de ploaie,
măturate de vânturi,
şi de-ale clipelor şuvoaie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
.jpg)
Uneori îmi e aşa de dor să-ţi aud glasul, şi aş vrea să fiu eu umbra ce-ţi însoţeşte pasul; uneori îmi pare că şi-aşteptarea do... -
.jpg)
Mai lasă-mă o clipă să stau, să-ţi sorb iubirea din privire, s-o port cu mine în suflet în drumul meu spre nemurire. Mai lasă-mă ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu