Se pierde lacrima în gând,
când oboseala mă sfâşie,
şi glasul meu, prea îngheţat,
să te mai cheme nu mai ştie.
Se pierde gândul în cuvinte,
rostite-n şoapte cadenţate,
în faţa chipurilor sfinte
din vechi icoane adorate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
.jpg)
Uneori îmi e aşa de dor să-ţi aud glasul, şi aş vrea să fiu eu umbra ce-ţi însoţeşte pasul; uneori îmi pare că şi-aşteptarea do... -
.jpg)
Mai lasă-mă o clipă să stau, să-ţi sorb iubirea din privire, s-o port cu mine în suflet în drumul meu spre nemurire. Mai lasă-mă ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu