INTRUSĂ

De-a lungul timpului,
m-ai lovit de-atâtea ori...
neîncetat şi fără remuşcări.
Aveai suflet de piatră,
credeai că am la fel;
fugind după himere,
făcuseşi preş din el -
uitat în faţa uşii,
mereu te aştepta,
să-ţi scuturi praful zilei,
când veneai de la "ea".

Şi orice-mbucătură
o-nghiţeam printre lacrimi,
căci eram o intrusă
în marea ta de patimi -
în marea ta de doruri
străine şi rebele,
trăiam doar pripăşită;
n-aveam loc între ele.

Cu "resturile zilei"
mă onorai ades,
când marea ta iubire
era pur interes.
Şi tot ades veneai
cu ifose străine -
când te-ndulceşti aiurea,
nu-i bun ce-ai lângă tine;
atunci găseai pricină
în orişice oftat,
să îmi serveşti reproşuri mii
pe-aerul expirat.

(20 oct. 2017)