NAUFRAGIATÃ

Pe ţărmul cu scoici argintii
mă plimb înc-o dată,
cu tălpile goale,
şi-mi sunt gândurile
zburate către tine,
şi mă-ntreb
de mă porţi în gândurile tale.

Pe plaja asta a viselor uitate,
n-ajung nici sticle
purtătoare de răvaş
şi teamă mi-e de mare,
şi de valuri,
nu ştiu să înot,
n-am barcă, nici vâslaş.

Un singur pescăruş
mă însoţeşte,
la fel de-absent,
privind în depărtare,
căci zarea nesfârşită
îl ademeneşte,
dar are aripi frânte,
şi nu poate să zboare.

Şi-adun scoici argintii,
să-nchid în ele vise,
şi scriu pe nisipul fierbinte
vorbe nerostite,
cuvinte nescrise;
le las în seama mării
să le poarte
spre oceanul tău de gânduri
aflat mult prea departe.