DOINĂ

 Mumă din păduri de munte,

spală-mă cu ploi mărunte,

de răul din astă lume,

și mă-mbracă-n ie nouă,

de frunze și flori cu rouă,

și mă leagănă pe braț,

când mă cheamă lupii frați,

când mă strigă lutul brun,

mustind de sânge străbun.

Lasă-mă, Mumă, sub cer, 

să-mi culc sufletul de fier, 

lasă-mă sub cetini verzi, 

și să-nfloresc prin livezi, 

să-mi port dorul prin câmpii, 

cu puful de păpădii, 

în triluri de ciocârlii. 

Du-mă, Mumă, la izvoare, 

când inima rău mă doare, 

când sufletul îmi ia foc, 

și nu s-alină deloc, 

lasă-mă sub cer senin, 

să mă rog și să mă-nchin, 

să-mi chem îngerii aproape, 

când mi-e crunt miezul de noapte. 

Mumă din lanuri solare, 

dragă mi-i tărâna pe picioare, 

și vântul suflând prin plete, 

când viața vrea să mă-mbete, 

și mă trage-n hora ei, 

prin crânguri cu plopi și tei. 

Lasă-mi, Mumă, doru-n grai, 

să mi-l cânt pe deal și plai, 

lasă-mi dragostea la poartă, 

făurește-mi altă soartă, 

fără lacrimi și blesteme, 

că nu mai am multă vreme, 

că mi-i veșnicia-n prag - 

m-o chema pe alt meleag, 

și mi-s dorurile multe... 

Cine știe să le-asculte?... 

Doar drăguțul Dumnezeu, 

El m-a ascultat mereu, 

și m-a ajutat la greu. 

(9 mai 2020)