Mumă din păduri de munte,
spală-mă cu ploi mărunte,
de răul din astă lume,
și mă-mbracă-n ie nouă,
de frunze și flori cu rouă,
și mă leagănă pe braț,
când mă cheamă lupii frați,
când mă strigă lutul brun,
mustind de sânge străbun.
Lasă-mă, Mumă, sub cer,
să-mi culc sufletul de fier,
lasă-mă sub cetini verzi,
și să-nfloresc prin livezi,
să-mi port dorul prin câmpii,
cu puful de păpădii,
în triluri de ciocârlii.
Du-mă, Mumă, la izvoare,
când inima rău mă doare,
când sufletul îmi ia foc,
și nu s-alină deloc,
lasă-mă sub cer senin,
să mă rog și să mă-nchin,
să-mi chem îngerii aproape,
când mi-e crunt miezul de noapte.
Mumă din lanuri solare,
dragă mi-i tărâna pe picioare,
și vântul suflând prin plete,
când viața vrea să mă-mbete,
și mă trage-n hora ei,
prin crânguri cu plopi și tei.
Lasă-mi, Mumă, doru-n grai,
să mi-l cânt pe deal și plai,
lasă-mi dragostea la poartă,
făurește-mi altă soartă,
fără lacrimi și blesteme,
că nu mai am multă vreme,
că mi-i veșnicia-n prag -
m-o chema pe alt meleag,
și mi-s dorurile multe...
Cine știe să le-asculte?...
Doar drăguțul Dumnezeu,
El m-a ascultat mereu,
și m-a ajutat la greu.
(9 mai 2020)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu