ÎNCEPUTURI

 

Ca o pasăre rănită, 

am aterizat într-o zi lângă tine... 

ca într-o ultimă haltă, 

înainte de marele final, înainte de ultimul zbor, 

spre tărâmul unde nu ajunge

niciun tril de privighetoare, 

nicio aripă de cocor.

Am poposit cu toate rănile mele - 

martori tăcuți, sângerii, căpătați în decurs de o viață...

mi-era sufletul uscat de-atâta dor,

dar tu nu mi-ai ostoit doar setea din suflet,

ci mi-ai spălat și urmele lacrimilor 

încrustate pe față.

Era o dimineață friguroasă și târzie 

când m-ai cuprins într-o îmbrățișare 

cât pentru o viață.

Era tot ce îmi doream atunci, 

când, obosită să fiu cea veșnic puternică, 

ți-am cerut o simplă îmbrățișare, 

și tu, uimit, m-ai lăsat să mă pierd 

ca un copil pribeag, între brațele tale. 

Mi-aș fi plâns atunci, toate durerile... 

dar ,de-aș fi început, nu m-aș mai fi oprit, 

așa că am învățat să vărs doar câte o lacrimă, pe rând, 

ca să nu te sperii - 

căci tu mi-ai dat oricum de-nțeles 

că vei fi mereu lângă mine, 

că n-o să îmi dai drumul nicicând. 

Încă îți alerg în brațe, ca să plâng, 

când viața mă doare, 

când lupta îmi pare prea grea, 

iar tu, cu-aceeași răbdare, 

mă primești, mă alini, 

și îmi dai iubire, putere, 

și alte o mie de motive... 

ca să mai pot continua.

(19 noiembrie 2022)