Mi-e gândul sterp,
mult prea inert,
şi aripa frântă
se mai avântă
către-nălţimi
numai în vis.
Mi-e glasul strună,
dar nu răsună,
şi ochii plăpânzi,
în van încearcă,
nu mai dezleagă
al slovelor sens.
Mi-e mâna de piatră,
e rece, crispată,
nu poate să scrie,
pe-alba hârtie,
nici un singur vers.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Mi-e trupul azi plin de durere, şi sufletul rupt de tăcere, mi-e mâna mult prea încleştată, pe crucea grea, cioplită-n piatră. Pe d...
-
Tu ştii doar să distrugi minuni, să faci "tâlhari" din oameni buni, şi mame îneci în suspine doar ca să-ţi fie ţie bine. Tu ... -
.jpg)
Mă doare sufletul de dor, mi-e gândul veşnic călător, şi se îndreaptă tot spre tine, vrând să te-aducă lângă mine. Mi-e inima ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu