PSALM NOU

 

    Iar mă chemi ,Doamne,
   din cer şi din pământ,
   şi glasul ţi-e purtat
   pe unduiri de ape,
   şi pe aripi de vânt;
   îmi biciuieşte faţa
   şi-mi sună în urechi
   cu dulcea melodie
   a "psalmilor" cei vechi,
   şi-n suflet răscoleşte
   fărâma de cenuşă
   rămasă din credinţa
   ce de mult e apusă.
   Dar ruga mea, Doamne,
   e rugă puţină,
   e rugă de piatră,
   din buze de tină,
   e-o rugă amară
   fără lumină.
   Şi trupul mi-e, Doamne,
   ţesut în blesteme,
   e lut, e cenuşă,
   e pierdut fără vreme,
   iar mâna albă,
   pe timp încleştată,
   nu vrea să se-nchine
   cum făcea odată.
   În zadar sufletul
   încearcă să zboare,
   aripa stângă
   e frântă şi-l doare,
   doar aripa dreaptă
   cuminte aşteaptă
   şi tremurând uşor,
   se roagă de zor.