CĂDERE

Strigau la mine
aripile frânte,
şi se zbăteau în lut,
mult prea plăpânde,
sperând că pot
să le alung durerea,
şi că-n sfârşit
voi sfâşia tăcerea,
căci vroiau încă
să mai zboare
spre cerul mult prea-nalt,
spre nesfârşita zare.
Însă m-am rătăcit...
iar m-am rătăcit,
pe drumul ăsta
fără capăt,
pe calea asta
fără sfârşit.
Pierdută,
mereu pierdută,
cu ochii spre înalt,
nu mai credeam
că pot să cad.