BLESTEM

Am răstignit gândul pe-o foaie
l-a mângâiat bucla bălaie,
şi l-au plâns ochii de mărgean,
când rugile păreau în van.

L-am aruncat pe fundul mării,
şi l-am închis în marea zării,
dar s-a întors mai surd, mai orb,
cu ochi de vânt şi glas de corb.

L-am legat cu lanţuri crunte,
şi l-am dus pe vârf de munte,
l-am strivit sub pas de piatră,
unde pasul nu se-arată.

Am sperat să moară-n tină,
la mine să nu revină,
dar l-am auzit în noapte
cum mă chema de departe.

Hohotind, mă blestema
să nu uit privirea ta,
să-i rămân pe veci robită,
şi să-mi fii mereu ispită.