Mâinile mele
sunt pline de dor,
şi palmele mele
vânt ar vrea să fie,
cu dulce mângâiere
în preajma ta s-adie,
când ceru-albastru-i plin de stele.
Şi tremură de dor
palmele mele,
şi freamătă mereu
când te ating,
iar când le părăseşti,
vagabondând prin stele,
se-nchid în ele,
şi tăcute plâng.
Dar ale mele mâini
uită şi iartă,
căci numai dragostea
le e veşnic menită,
şi pentru ele
doar tu eşti ispită
şi nesecat izvor de mângâieri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu