SPUNE-MI...

 Spune-mi, ce simți...

și tu te minți

că e mai bine,

fără noi, departe de mine?

Spune-mi, cum poți

să zâmbești pentru toate... și toți,

când sufletu-ți se zbate, 

să mai reziste o zi,

să mai treacă de-o noapte...

Spune-mi, ce simți...

spune-mi, cum poți?... 

Spune-mi, ce simți...

când tăcerea-i prea mare,

și până și să respiri

parcă te doare;

când ceru-ntreg

parcă-ți zace pe umeri...

Spune-mi, zilele impare

și tu le mai numeri?... 

Zile fără noi,

ne-mpărțite la doi,

zile blestemate,

mai rele ca ghinioanele toate? 

Spune-mi, cum faci...

inima-ți s-o împaci,

cum poți să te minți,

că nu mai simți...

că n-am fost,

că nu sunt

fărâmă din tine,

purtată de gând? 

Spune-mi, cum faci...

când în tine urlă durerea,

să zâmbești... și să taci?

Spune-mi, cum faci?

Spune-mi, mai crezi

c-ai putea să mă pierzi...

când spațiu și timp

se interpun între noi,

dar sufletu-mi nebun

mă tot poartă-napoi,

tot spre tine, spre noi...

Spune-mi, mai crezi

c-ai putea să te pierzi?...

Spune-mi, mai știi...

când, mână-n mână,

păream doi copii,

fără griji,

sfidând lumea nebună,

pășeam în tandem,

printre măștile toate...

Spune-mi, mai știi

când făceam zi albă

din fiecare noapte?...

(18 ianuarie 2025)

TRECĂTORI

 Trecători...

ne intersectăm temători,

fragili, egoiști, cu răni multe...

ne-afundăm în vâltori mute,

atât de-nspăimântați

să nu ne pierdem pe drum

bucățile rămase

din sufletele scrum,

fărâmele salvate

din inimile frânte -

ne-afundăm chirciți

în tăceri și-orgolii mărunte.

În fiecare zi

ne-arborăm o mască pe față,

ne-nfășurăm

în platoșa de gheață,

și-o luăm de la capăt...

în luptă cu viața, cu grijile mărunte...

înaintăm grăbiți,

adunând tot mai multe

vânătăi pe suflet, riduri pe frunte.

Suntem trecători...

simpli trecători,

ne intersectăm temători,

fragili, egoiști, cu răni multe...

ne stingem împovărați

de tăceri... și-orgolii mărunte.

(1 ianuarie 2025)

ÎNTR-O ALTĂ VIAȚĂ...

 Eu jos și tu sus...

mereu separați,

între răsărit și apus,

eu foc și tu apă -

nu ne-ntâlnim, nu ne potrivim

niciodată.

Eu azi și tu mereu mâine,

mereu desincronizați,

rătăcind

pe străzi întortocheate, 

și-atât de străine.

Eu azi și tu ieri,

mereu înstrăinați

de blestemate tăceri;

eu pentru totdeauna,

și tu pe niciodată -

mereu despărțiți

de neîndurătoarea soartă.

Tu răsărit

și eu mereu apus,

între noi prea multe zile

netrăite

azi s-au interpus.

Tu scrum

și eu gheață...

sper să ne reunim,

sub același cer,

într-o altă viață.

(14 decembrie 2024)

BLACK SHEEP

 Nu te mai caut în stele,

nici măcar în visele mele...

acolo e doar întuneric,

și-am singurătatea

pe post de statornic generic -

doar ea mi-i veșnic loială...

mai loială ca vorbele-ți toate,

ca promisiunile mereu încălcate,

mai loială ca orice șoaptă sfruntată

menită să-mi descatușeze sufletu-nsetat

într-o noapte de mult uitată.

Nu te mai caut în stele...

nici măcar în amintire,

mi-e sufletul încă prea plin

de-atâta durere,

de-atâta înăbușită simțire,

și inima-mi naivă,

revărsând în jur prea multă iubire,

chiar eu am țintuit-o azi

sub tălpile mele,

și sper să cadă-n ne-simțire...

departe de privirile goale

și vorbele grele,

departe de toți cei care

au secătuit-o

fără mustrări de conștiință,

lăsând-o iar în agonie

la pragul dintre viață și neființă.

Nu te mai caut niciunde,

sper să nu mă cauți nicicând...

azi punțile toate sunt dărâmate -

spulberate de ultimu-ți cuvânt,

de vinovate tăceri

și trădări repetate... 

Poți să dispari definitiv,

și să iei cu tine și stelele toate! 

Pleacă!

Să nu-ndrăznești să privești înapoi!

Am ars orice punți

rămase cândva înspre "noi",

și le-am înecat definitiv în durere,

ca să nu mai aud secundele

cum se sinucid, 

sufocate de prea multă tăcere.

Pleacă!

Și nu mai privi în urmă...

Evadează iar în marea "turmă"!

(23 noiembrie 2024)

REFUGIU... ÎN VIS

 Păstrează-mă înc-o secundă

lângă tine, în vis.

Nu-mi da drumul la mână...

Nu vreau să mă fure iar viața,

acum când drumul către tine,

mi-e pentru totdeauna închis.

Ești lângă mine iar,

aici, în miezul de noapte...

și nu mai știu

ce e real și ce nu -

și dorul meu mereu te cheamă,

când veșnicia ne desparte,

dar zorii mi te fură iar,

lăsându-mă în gură și în suflet

cu nelipsitul gust amar.

Păstrează-mă lângă tine

înc-o secundă!

Te rog, te rog,

nu mă trezi...

știi că-n lipsa ta,

zilele mele

sunt atât de goale și pustii.

(4 noiembrie 2024)

TOAMNĂ SOLITARĂ

 Rătăcesc prin cotloane uitate,

în jur e doar tăcere, și-ntuneric,

și moarte.

Mi-e sufletul gol

și-atât de-ncremenit,

ca un copac stingher,

de toamnă desfrunzit.

Am rămas pe-aici,

pe-aleile cernite,

și mi-au rămas tovarășe

vrăbiile zgribulite,

și vântul cel năvalnic

m-alungă și mă cheamă,

când noaptea se-nfiripă

și ziua se destramă.

(31 octombrie 2024)

ÎNSTRĂINARE

 Îți privesc chipul impasibil ;

azi îmi pari distant, insensibil...

nici gândurile-mi nu te-ajung,

și vorbele-ți aripi îmi frâng,

iar ochii tăi, atât de reci,

cu gheața lor

sting văpăi vechi.

Îți mai zăresc silueta de la distanță ...

știu că n-am vrut,

că prea mult a durut,

și la examenul iubirii,

am rămas amândoi cu restanță,

și-acum nu mai știm,

nu mai intuim,

cum să reclădim

podurile-ntre noi.

Udați de recile ploi,

ne privim cu ochi goi,

chiar și când fire nevăzute,

vor să ne-atragă și să ne-aducă înapoi, 

înapoi la NOI,

la vremea când orice-ar fi fost,

îl împărțeam la doi -

când încă nu gustasem tăcerea, 

și-adevărul spus pe jumătate,

sau poate pe deloc,

cu degetele-ncrucișate la spate.

Încă-mi mai tulburi visele...

nu foarte des...

doar în fiecare noapte -

când inima-mi nebună

nu vrea să te știe departe,

și trupu-mi te cheamă,

te plăsmuiește din vise,

doar să-ți mai simtă iubirea

revărsată cu-atingeri interzise,

răspândite pe piele

când cerul e luminat doar de stele,

când zorile se strecoară alene

și mi te fură iar, 

mult prea devreme.

Încă mă trezesc visând la tine

cu ochii deschiși,

dar viața asta-i prea crudă ,

iar noi suntem niște simpli proscriși,

mult prea blamați

mereu judecați,

de toți, pentru toate...

ne-am rătăcit pe câmpul de luptă,

și-acum ne privim, temători,

de departe.

(13 octombrie 2024)