Nu te mai caut în stele,
nici măcar în visele mele...
acolo e doar întuneric,
și-am singurătatea
pe post de statornic generic -
doar ea mi-i veșnic loială...
mai loială ca vorbele-ți toate,
ca promisiunile mereu încălcate,
mai loială ca orice șoaptă sfruntată
menită să-mi descatușeze sufletu-nsetat
într-o noapte de mult uitată.
Nu te mai caut în stele...
nici măcar în amintire,
mi-e sufletul încă prea plin
de-atâta durere,
de-atâta înăbușită simțire,
și inima-mi naivă,
revărsând în jur prea multă iubire,
chiar eu am țintuit-o azi
sub tălpile mele,
și sper să cadă-n ne-simțire...
departe de privirile goale
și vorbele grele,
departe de toți cei care
au secătuit-o
fără mustrări de conștiință,
lăsând-o iar în agonie
la pragul dintre viață și neființă.
Nu te mai caut niciunde,
sper să nu mă cauți nicicând...
azi punțile toate sunt dărâmate -
spulberate de ultimu-ți cuvânt,
de vinovate tăceri
și trădări repetate...
Poți să dispari definitiv,
și să iei cu tine și stelele toate!
Pleacă!
Să nu-ndrăznești să privești înapoi!
Am ars orice punți
rămase cândva înspre "noi",
și le-am înecat definitiv în durere,
ca să nu mai aud secundele
cum se sinucid,
sufocate de prea multă tăcere.
Pleacă!
Și nu mai privi în urmă...
Evadează iar în marea "turmă"!
(23 noiembrie 2024)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu