DOR NEBUN

Zăbovesc pe la răspântii de cer
când şi-ultimele raze se-mprăştie şi pier,
şi noaptea iar îmbracă natura în mister.

Şi-ngân o rugă străveche în gând,
când stele răsar, din neant, rând pe rând,
şi îngerii coboară din cer înspre pământ.

Şi prind iar luceferi în palmă,
le spun poveşti când nu vor să doarmă,
şi-i las să plutească pe marea calmă.

Înaintez agale prin noapte
şi-mi însoţesc paşii cu şoapte -
azi, dorul nebun mă poartă departe.