SUFLET - IZVOR

Mi-am deschis sufletul către tine,
cu toate mările negre şi-adânci,
cu toate cerurile mele senine;
speram c-o să rămâi lângă mine.

Te-am lăsat să te scalzi, mereu,
la ţărmul meu
şi cu lumina, în zori,
am scăldat chipul tău;
 îmi doream să fii numai al meu.

Însă te-ai depărtat, după o vreme,
tu , copilul frumos, plictisit înainte de vreme.
Te-ai rătăcit, încă o dată,
într-o lume de minciuni şi dileme,
şi glasul inimii mele
a încetat să te mai cheme.

Doar privirea-mi te-a însoţit
la fiecare pas,
şi gândul te-a urmat în fiecare ceas,
căci sufletu-mi nu ştie
să-ţi spună "bun rămas".

Şi gravitez mereu în jurul tău,
atunci când îţi e bine,
sau când îţi este greu,
şi încă te primesc în sufletu-mi izvor,
când eşti prea însetat,
când rănile te dor,
căci apa mea nu seacă
...şi o-mpart tuturor.