DOR DE LUMINĂ

Strângeam lumina sub pleoape,
când ziua păşea iar, spre noapte,
o luam cu mine în vise,
prin rugi, cu ceruri deschise.

Strângeam lumina în mine;
vroiam s-o revărs către lume,
căci întunericul, de mult, nu mai doarme,
şi lumea-i plină de ură şi arme.

Şi visam la zori mai senine,
într-o lume dominată de Bine,
fără lacrimi la ore târzii,
şi plină de râsete zglobii, de copii.

(14 ian. 2016)