ODĂ POMILOR

Pomii, înlemniţi de ger,

tot privesc cu jind spre cer,

şi visează ,treji, la soare -

că îi umple de culoare.

Le trosnesc, din când în când,

crengile pân’ la pământ,

sub vălul de albă nea,

căci le e povara grea.

Şi râmnesc la tonuri verzi

răspândite prin livezi,

şi la simfonii florale

înălţate către soare.

Vor sărutul ploilor

sub lumina stelelor,

ca să poată iar rodi

în triluri de ciocârlii.