Atârnam doar de un fir de aţă;
aveam un zâmbet amar arborat pe faţă,
şi-o lacrimă indecisă ce nu se hotăra
dacă să se prelingă,
sau lipită de colţul ochiului să stea.
Şi mă băteam cu luna pe noapte,
ne duelam în gânduri şi şoapte,
eram la fel de singure şi nebune,
îmbătate de dor şi uitate de lume.
Ne depănam povestea pe-un colţ de cer,
ea - seceră mută,
eu - umbră uitată, cu aripi de fier,
îngânam cântece triste şi pline de mister,
despre feţi şi luceferi ce nu mor şi nu pier.
Şi-mpleteam rugile-n lacrimi,
pentru o lume de durere şi patimi,
pentru suflete rătăcite pe drum,
pentru iubiri ucise din pântec,
şi vise prefăcute în scrum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu