REVERIE

Mă izbisem prea tare de cer,
cu doru-mi nebun, cu aripi de fier,
căci te pierdusem iarăşi în noapte,
purtată de gânduri, mult prea departe.

Şi căutam drumul spre mine,
sperând să adorm dorul de tine,
şi inima-mi frântă o lăsasem pe drum,
căci era făcută ţăndări şi scrum.

Mă întorceam spăşită acasă,
visând să te văd, zâmbind, la fereastră,
dorind să m-alinţi o noapte întreagă,
şi să îmi şopteşti cât îţi sunt de dragă.