RĂTĂCIŢI...ÎN DEŞERT

Ne priveam în oglinzi deformate,
obosiţi, rătăciţi, prea departe de noi,
aveam o mulţime de răni în piept şi în spate,
ne umplusem prea rău de praf şi noroi.

Căutam disperaţi o oază de pace,
şi-o gură de apă, s-astâmpărăm setea din noi,
rătăceam prin deşert, de-atâta vreme,
cu lutul în gură, însetaţi după ploi.

Nici copaci sterpi nu ne umbreau calea,
nici triluri de păsări nu ne însoţeau,
doar vântul disperării îşi îngâna chemarea,
în marea de pustiu ce iarăşi ne-nghiţea.