STINSĂ

Umplu tăcerea iar
cu mii de vise,
şi te aştept mereu
cu braţele deschise,
sperând c-o să te-ntorci
la mine-ntr-un târziu,
să alungi durerea nebună,
să umplii spaţiul pustiu.

Şi trupul mi-e cenuşă
şi sufletul îmi arde,
şi te aştept mereu,
dar tu eşti prea departe,
şi noaptea ce se lasă
e ca un labirint -
în jur sunt numai neguri
stropite cu absint

Şi stelele s-au stins
pe bolta-ntunecată,
în mine simt cum mor
speranţe de-altă dată -
pier, una câte una,
ucise de-aşteptare,
căci ai uitat de mine,
şi lipsa-mi nu te doare.