Rătăcesc prin cotloane uitate,
în jur e doar tăcere, și-ntuneric,
și moarte.
Mi-e sufletul gol
și-atât de-ncremenit,
ca un copac stingher,
de toamnă desfrunzit.
Am rămas pe-aici,
pe-aleile cernite,
și mi-au rămas tovarășe
vrăbiile zgribulite,
și vântul cel năvalnic
m-alungă și mă cheamă,
când noaptea se-nfiripă
și ziua se destramă.
(31 octombrie 2024)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu