SPUNE-MI...

 Spune-mi, ce simți...

și tu te minți

că e mai bine,

fără noi, departe de mine?

Spune-mi, cum poți

să zâmbești pentru toate... și toți,

când sufletu-ți se zbate, 

să mai reziste o zi,

să mai treacă de-o noapte...

Spune-mi, ce simți...

spune-mi, cum poți?... 

Spune-mi, ce simți...

când tăcerea-i prea mare,

și până și să respiri

parcă te doare;

când ceru-ntreg

parcă-ți zace pe umeri...

Spune-mi, zilele impare

și tu le mai numeri?... 

Zile fără noi,

ne-mpărțite la doi,

zile blestemate,

mai rele ca ghinioanele toate? 

Spune-mi, cum faci...

inima-ți s-o împaci,

cum poți să te minți,

că nu mai simți...

că n-am fost,

că nu sunt

fărâmă din tine,

purtată de gând? 

Spune-mi, cum faci...

când în tine urlă durerea,

să zâmbești... și să taci?

Spune-mi, cum faci?

Spune-mi, mai crezi

c-ai putea să mă pierzi...

când spațiu și timp

se interpun între noi,

dar sufletu-mi nebun

mă tot poartă-napoi,

tot spre tine, spre noi...

Spune-mi, mai crezi

c-ai putea să te pierzi?...

Spune-mi, mai știi...

când, mână-n mână,

păream doi copii,

fără griji,

sfidând lumea nebună,

pășeam în tandem,

printre măștile toate...

Spune-mi, mai știi

când făceam zi albă

din fiecare noapte?...

(18 ianuarie 2025)