POST BELLUM

 Zidurile toate

mi le-am dărâmat de bunăvoie,

ca să-ți fac loc în umilul meu palat.

Tu ai intrat,

te-ai făcut stăpân peste simțirile-mi toate...

acum te-ndepărtezi grăbit -

nici nu te obosești

să mai privești o dată în spate.

Cine-mi va mai șopti povești

în lunga și neîndurătoarea noapte?

Cine-mi va mai strânge

trupul fragil la piept,

și sufletul cine mi-l va alina c-o mângâiere,

când durerea-l amuțeste

și se stinge și el, prematur, în tăcere?

Mi-a luat atâta timp

să-nvăț limbajul iubirii,

și-acum când sufletul mi-e, în sfârșit, văpaie,

m-obligi să rătăcesc însetată,

adăpându-mă

doar din izvorul amintirii.

(19 iulie 2024)