Te-aș prinde de sufletul meu...
ca să nu-ți mai duc dorul
când mi-e bine, sau greu,
ca să nu te mai pierzi
sub geana-nserării,
când lumea mi te fură,
și iar mă uiți
în brațele disperării,
și pare că nu mai știi
drumu-napoi,
și milenii de spațiu și timp
pare că se interpun între noi.
Pe calea asta îngustă
se tot ridică atâția spini,
și noi ne tot pierdem -
hăituiți, sfâșiați
de colții cunoscuți, sau străini;
tot orbecăim,
căutând drumul spre noi,
mereu prigoniți de-ntuneric,
furtună... și ploi.
(24 martie 2024)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu