PSALM (2)

Un gol imens era în mine,
şi singurătate-n jurul meu,
dar mi-am amintit
Doamne, de tine,
şi mi-am întors faţa
spre chipul tău.
De mult m-aşteptai Doamne,
şi m-ai iubit aşteptând,
dar sufletul meu gol
era ca un mormânt;
mormânt întunecat
şi odaie prea scundă,
 în care nu intrase
raza luminii, blândă.
Nimic n-aveam în suflet...
Doamne,
nimic nu era-n el;
doar gândul necredinţei
îl sfâşia rebel;
doar el mai împânzea,
cu rădăcini viclene,
deşertul din inima mea.
Şi-atunci Te-am strigat, Doamne,
şi ţi-am zis
cu glasul plin de lacrimi
cu glasul meu cel trist:
-  Revarsă-mi Doamne
lumină în suflet,
şi intră astăzi în inima mea,
şi pune masa, Doamne,
şi mă cheamă...
Fă-mă părtaşă azi, la cina Ta !