PENITENŢĂ

 - Iată-mă, Doamne !
   Sunt tot eu...Eva;
   la fel de vinovată ca şi-atunci,
   poate doar mai ostenită
   de-atâtea încercări şi munci.
 - Sunt tot eu , Doamne,
   tot eu sunt.

 - De ce te chem ?
   Nici eu nu stiu...
   Mi s-a urât azi în pustiu.

 - Prea amar a fost fructul, Doamne,
  prea amar;
  pe limbă îi simt gustul
  iar şi iar,
  şi timpul ce-a trecut
  în grabă, peste mine,
  rana din suflet
  n-a putut s-aline.
  Doar ochii mei uscaţi
  azi nu mai pot să plângă,
  şi nu-mi mai simt deloc
  mâna cea stângă -
  mi-a rămas încleştată
  pe şirul de mătănii,
  şi-au amorţit pe ea
  până şi viermii.
  Pedeapsa -mi ispăşesc
  de-atâtea mii de ani,
  o-mpart cu alte Eve,
  o-mpart cu alţi Adami.