Pluteam pe-aripi de vânt,
mereu rătăcind, între cer şi pământ,
nemângâiată şi fără alinare -
speram să te-ntâlnesc
când soarele răsare.
Umblam deja de-atâta timp,
cu tine-n suflet şi în gând,
rătăcisem pe neumblate cărări
şi drumuri fără nume -
speram să te găsesc
când soarele apune.
Şi-aşteptam un semn măcar,
că nu e totul în zadar,
şi speram ca-n miez de noapte
să îmi fii iarăşi aproape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu