A fost odată un Căpcăun,
mândru de el şi cam nebun;
era bogat în datorii,
scuipa minciuni, făcea prostii.
Şi precum Zmeul din poveste,
s-a apucat, fără de veste,
să fure pruncii de la sân,
ducându-i pe-un tărâm păgân.
Lacrimi de mamă şi copil
curgeau şuvoi, dar inutil -
hapsânului nici că-i păsa,
şi se mândrea cu fapta sa.
Şi se bătea cu pumnu-n piept,
că este cult, şi că-i deştept -
credea că-n veci nu va plăti
durerea bieţilor copii.
VA URMA...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu