Cu toamna de mână,
azi îmi simt sufletul de chihlimbar;
conglomerat de răni,
şi lacrimi şi tăceri -
înveliş peste înveliş
cu gust amar.
Cu toamna de mână,
păşesc pe frunze moarte, ruginii,
şi mă simt şi eu o frunză,
veşnic în derivă,
şi te întreb: mai ştii
când eram primăvara ta,
şi-ţi ajungea iubirea mea?
Cu toamna de mână,
simt frigul cum creşte în noi -
o adevărată iarnă polară,
ce se înfiripă prematur
şi se împarte la doi.
(20 oct.2016)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu