Sprijineam cerul c-o mână,
într-o noapte cu stele de-argint
şi luna învăţasem s-o prind
în palma frământată de vise.
Ochii-alergau după luceferi
tot mai departe, pe Calea Lactee,
somnul era o epopee
de mult uitată de genele mele.
Şi îngânam un cântec şoptit,
născut din lacrimi şi dor,
îl cântam cu stelele-n cor,
în aşteptarea luminii solare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu