Am tot bătut la uşă,
dar nu m-ai auzit,
iar glasul meu, în zori,
din somn, nu te-a trezit.
Ziua, nu m-ai văzut,
erai prea ocupat
si nici măcar o clipă,
s-alergi n-ai încetat.
Seara, când obosită
la uşă am sunat,
tu nu erai singur...
aşa că am plecat.
Poate că-n alte zori,
când din nou voi veni,
inima-ţi va fi goală,
şi-n ea mă vei primi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
https://youtu.be/RQum_P6KR8I
-
Spune-mi, ce simți... și tu te minți că e mai bine, fără noi, departe de mine? Spune-mi, cum poți să zâmbești pentru toate... și toți, când...
-
Soarele nostru a apus peste atâtea supărări, şi-n veşnica încrâncenare zac nerostitele chemări, şi paşii stau în aşteptare, în...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu